Dental Alliance
March 29, 2024

Infracţionalitatea la minori şi combaterea ei

1
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Odată cu instaurarea democraţiei în România, cu aplicarea mecanismului de piaţă liberă economică şi cu crearea unui sistem de protecţie socială, au început să apară şi primele semne de accentuare a infracţionalităţii în rândul minorilor.

Legislaţia insuficient de bine pusă la punct, desfiinţarea multor centre de reeducare, precum şi declinul activităţii economice datorat perioadei de trecere de la o economie centralizată la una concurenţială, au dus la închiderea unor agenţi economici neproductivi şi implicit la dispariţia unor locuri de muncă.

Multe familii, cu venituri mici, chiar fără o sursă de venit, au lăsat educaţia şi formarea copiilor pe un loc secundar sau chiar i-au abandonat. Fenomenul a fost accentuat de criza economică care a afectat toate statele începând cu anii 2008-2009.

Mai mult au început să se înmulţească cazurile de exploatare a minorilor, ei fiind fie vânduţi, fie puşi să cerşească sau să fure de către propriile familii, fiind protejaţi de legislaţia judiciară, neputând fi condamnaţi.

Toate acestea au dus în final la apariţia unor grupuri de infractori minori, dirijaţi din spate de infractori adulţi, cu o activitate infracţională agresivă şi bogată, adevărate pericole publice, ajungându-se până la crimă şi afectând grav siguranţa cetăţeanului.

Aceste grupări s-au înmulţit mai ales în zona urbană, terorizând cartiere întregi şi fiind imposibil de controlat. În ultima perioadă s-au înregistrat tot mai multe plângeri ale cetăţenilor.

O altă urmare a lipsei de interes a părinţilor se reflectă în abandonul şcolar şi refuzul de a absolvi învăţământul obligatoriu.

Sesizând aceste aspecte, prin consultarea cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu Ministerul de Interne, cu autorităţile locale, Guvernul României, împreună cu instituţiile cu atribuţii în domeniul pe plan naţional, judeţean şi local, au iniţiat mai multe campanii de informare, prevenire şi combatere a infracţionalităţii în rândul minorilor.

Există un interes major şi în îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu şi au fost făcuţi mulţi paşi în acest sens.

La nivelul Parlamentului, Grupurile parlamentare ale P.S.D. din Senat şi Camera Deputaţilor au promovat o serie de propuneri legislative care au ca scop micşorarea abandonului şcolar şi ajutorarea familiilor cu venituri mici prin diverse facilităţi şi măsuri sociale, cu scopul de a permite accesul la educaţie al minorilor.

Trebuie însă să urgenteze perfectarea unui cadru juridic care să descurajeze infracţionalitatea în rândul minorilor, acţionând pentru responsabilizarea persoanelor tutelare care au îngrijire şi creştere copii.

Deasemeni urmărim prin programul de guvernare accesul la desfăşurarea unei activităţi economice sau la un loc de muncă al întreţinătorilor de familii.

Nu trebuie neglijate însă şi reînfiinţarea unor centre de reeducare care să asigure o pregătire profesională şi un grad de educaţie al tinerilor.

Îmi exprim speranţa că împreună, toţi factorii de decizie din această ţară, indiferent de culoare politică şi poziţie socială ne vom uni eforturile pentru a rezolva sau măcar diminua la minim această gravă problemă socială cu care ne confruntăm zi de zi.

 

Senator,

Dan MANOLIU

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.