Infracțiuni economice depistate și sanctionate în Neamț
În perioada 1 – 20 septembrie a.c., în cauzele penale aflate în instrumentare, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 8 suspecți, iar într-un număr de 5 dosare penale, au propus unităților de parchet care le supraveghează cercetările, trimiterea în judecată a inculpaților cercetați pentru săvârșirea de infracțiuni economice.
În aceeași perioadă, a fost recuperată, în cont bancar, suma totală de 852.883 lei reprezentând prejudicii create prin săvârșirea de infracțiuni economice.
Exemplu:
La data de 9 septembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul penal prin care s-a propus emiterea rechizitoriului și sesizarea instanţei competente a judeca inculpații pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. ,,c” raportat la art. 9 alin. 2 din Legea 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal.
În fapt, în perioada 2011 –2014, societatea comercială a declarat cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale în valoare de peste 3.000.000 lei, înregistrând în evidența contabilă a societății facturi fiscale ce ar fi fost emise de mai multe societăți comerciale de pe teritoriul României și astfel societatea și-a diminuat obligațiile fiscale cu peste 1.000.000 lei, reprezentând TVA în valoare de aproximativ 700.000 lei și impozit pe profit în valoare de peste 400.000 lei.