Inspectoratul Județean de Poliție a primit colindători
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a fost astăzi gazda grupurilor de colindători, iar Moș Crăciun a dăruit cadouri vestitorilor Nașterii Domnului dar și copiilor polițiștilor.
La festivitate au participat colindători ai Ansamblului Codrii Neamțului, Ansamblului Folcloric al Asociației Eu cred – coordonat de agentul șef principal Mihai Coșerariu, ai Grupului artistic RubiMart Music din Piatra Neamţ, alături de artistul şi colegul nostru Costel Ursache. Atras de frumusețea colindelor, Moș Crăciun şi a împărțit colindătorilor, dar și copiilor prezenți daruri din tolba sa.
Evenimentul a putut fi organizat cu sprijinul Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual – Neamţ, Corpului Național al Polițiștilor, I.P.A. Neamţ, ALL for One Neamţ și Asociației Dinamo Piatra Neamț.