Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Ionel Arsene: Astăzi am avut onoarea de a primi, la sediul Consiliului Județean Neamț, delegația oficială a Ambasadei Republicii Coreea la București.

0
ionel arsene

Oaspete de onoare a fost Excelența Sa, Domnul Ambasador Kim Yong Ho, împreună cu doamna Kim Sung Hee și doi consilieri pe probleme politice și economice. De asemenea, ne-a fost alături Excelența Sa Valeriu Arteni, născut în județul Neamț, fost ambasador al României în Republica Coreea.
După primirea de la Consiliul Județean am mers împreună cu membrii delegației la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“, unde am participat la vernisajul expoziției de fotografie coreeană, iar oaspeții au făcut o donație de carte cu volume reprezentative din cultura țării lor.
După-amiază, la sediul Consiliului Județean, am organizat un forum de afaceri, în cadrul căruia mai mulți antreprenori din Neamț s-au întâlnit cu delegația coreeană, scopul fiind explorarea potențialului economic existent în zonă și identificarea, împreună, de oportunități, căi și modalități concrete de cooperare și afaceri cu județul nostru.
Sunt onorat de această vizită și sunt convins că pe parcursul celor 3 zile cât delegația oficială a Ambasadei Republicii Coreea la București se află în județul nostru va avea parte de experiențe de neuitat, având în vedere că va ajunge la unele dintre principalele obiective turistice din județ și la câteva societăți comerciale interesate de a încheia parteneriate de colaborare cu Coreea de Sud.
Ionel Arsene

Președinte, CJ Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.