Dental Alliance
March 29, 2024

Ionel Arsene: Astăzi, m-am întâlnit cu membrii Asociației „Dăruiește Viață“, care doresc să doneze o Secție de Anestezie și Terapie Intensivă modulară Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Astăzi, m-am întâlnit cu membrii Asociației „Dăruiește Viață“, care doresc să doneze o Secție de Anestezie și Terapie Intensivă modulară Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț și am stabilit locația pe care aceasta va fi amplasată, cât și cele necesare pentru punerea ei în funcțiune.
La discuții au participat și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, specialiști în fluide medicale, proiectanți și conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Viitoarea Secție ATI este compusă din 32 de containere, cu 16 paturi în total, și va veni dotată cu aparatura ultramodernă, cu stație de oxigen mobilă, și un spațiu destinat ambulanțelor care vor deservi unitatea sanitară mobilă.
Vreau să le mulțumesc reprezentanților Asociației „Dăruiește Viață“ pentru acest gest extraordinar și pentru solidaritatea de care au dat dovadă și donatorilor care au contribuit la conturarea tuturor proiectelor derulate de către această organizație neguvernamentală.
În această perioadă, când niciun spital din țară nu mai are locuri în secțiile de anestezie și terapie intensivă, am toată aprecierea față de acești oameni cu suflet mare, care vin și ne oferă ajutorul lor. În felul acesta medicii pot salva pacienți aflați într-o stare foarte gravă, dându-le o nouă șansă la viață!
Ionel Arsene

Presedinte, CJ Neamt

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.