Dental Alliance

Taxă de protecție pentru sălile de joc din Roman, cine sunt cele șase persoane care controlau întreaga afacere

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Neamț și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Neamț, efectuează cercetări într-un dosar de șantaj, camătă, amenințare, inducerea în eroare a organelor judiciare, influențarea declarațiilor, hărțuire și nerespectarea regimului armelor si munițiilor.

La data de 23 noiembrie 2020, pentru documentarea activității infracționale, au fost efectuate 9 percheziții domiciliare la persoanele bănuite.

În urma activităților, au fost indisponibilizate 4 autoturisme, în valoare de 20.000 de euro, 6.700 de lei, 725 de euro, 12 telefoane mobile, precum și un cuțit. De asemenea, șase persoane au fost conduse la audieri.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2017, șase persoane, din municipiul Roman, județul Neamț, s-ar fi constituit într-o grupare infracțională organizată, bazată pe relații familiale și prietenii apropiate, în scopul obținerii unor foloase injuste, prin amenințare și intimidare, de la reprezentanții unor firme care administrau săli de jocuri de noroc.

Aceștia ar fi amenințat cu acte de violență atât angajații care își desfășurau activitatea în sălile respective, cât și clienții. Prin aceste acțiuni, ar fi determinat reprezentanții acestor săli să le achite taxă de protecție.

De asemenea, în perioada 2019 – 2020, cinci persoane, membre ale aceleiași familii, din municipiul Roman, județul Neamț, ar fi oferit bunuri (alimentare și altele), precum și diferite sume de bani, cu împrumut, mai multor persoane din municipiul Roman.

Ulterior, datornicii ar fi urmat să returneze banii, cu dobândă, într-un interval de timp stabilit de membrii grupării, iar, în cazul nerespectării acestuia, membrii grupării ar fi exercitat acte de violență fizică și verbală asupra acestora.

Totodată, în cazul nerecuperării de către membrii grupării a sumelor de bani împrumutate, în timpul stabilit de aceștia, dobânzile ar fi crescut zilnic, iar persoanele cu datorii ar fi fost amenințate și constrânse psihic și fizic, în vederea efectuării plăților.

La activități au participat polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman și jandarmi din Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău ,,Alexandru cel Bun”.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.