Ionel Arsene: Proiecte importante pe ordinea de zi a Consiliului Județean Neamț, continuă lucrările de realizare a trei case de tip familial pentru copiii cu dizabilități, în municipiul Roman
Am condus astăzi ședința ordinară a Consiliului Județean Neamț aferentă lunii martie, în cadrul căreia au fost aprobate proiecte care vizează foarte multe domenii de activitate.
Apreciez extrem de important că am actualizat devizele de cheltuieli pentru a se putea continua lucrările de realizare a trei case de tip familial pentru copiii cu dizabilități, în municipiul Roman. Este responsabilitatea noastră, ca administrație locală, să avem grijă de acești copii.
Tot astăzi am decis că pentru a veni în sprijinul administrațiilor publice locale, vom înființa Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Investiții Teritoriale Integrate ITI Neamț“, prin intermediul căreia vom avea posibilitatea de a elabora strategii de dezvoltare și de a accesa finanțări directe de la Comisia Europeană, în vederea implementării de proiecte prin care să sporim calitatea vieții și gradul de satisfacție a nemțenilor.
Pentru respectarea prevederilor legale, vom înființa, la nivelul Consiliului Județean Neamț, un birou care se va ocupa de protecția animalelor victime ale violenței sau abandonate pe spațiile publice. Tot astăzi am aprobat costul anual de întreținere pentru copiii și adulții aflați în situații speciale, în sistemul instituționalizat din județ, și am prelungit cu trei ani proiectul „Integrare socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție“, pentru cei care solicită sprijin pentru inserție socială.
Nu în ultimul rând am aprobat proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru două proiecte extrem de importante pentru județul nostru: conservarea, protejarea și promovarea Muzeului Memorial „Calistrat Hogaș“ Piatra-Neamț și a Casei Memoriale „Ion Creangă“, Humulești.
În ședința de astăzi am supus la vot și un parteneriat cu comunele Ștefan cel Mare, Dragomirești, Războieni, Bodești, Girov, Dobreni și Gârcina, pentru a realiza în comun sistemul de distribuție a gazelor naturale în aceste comunități locale.
Mă bucur că inițiativele mele au avut susținerea plenului Consiliului Județean. După ședința de astăzi vom putea derula sau continua foarte multe proiecte care atrag dezvoltarea zonei noastre.