Dental Alliance
April 18, 2024

Ionel Arsene: Rectificare în bătaie de joc pentru nemțeni de la Guvernul PNL

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

De-o legătură de ceapă verde și trei ridichi! Adică 6,25 lei pe cap de locuitor! Atât a putut aloca Guvernul liberal fiecărui nemțean, la prima rectificare bugetară din 2020, făcută zilele trecute! Bătaie de joc! Poate era mai bine dacă nu ne dădea nimic! Știam clar că nu le pasă de noi!
 
Acum, cele 83 de unități administrativ-teritoriale din Neamț au de împărțit 2,23 milioane de lei, atât cât le mai rămâne după ce li se scad 1,6 milioane de lei – diminuări impuse de legislația actualizată, în timp ce Consiliul Județean a primit doar 1,3 milioane de lei. Arătând că „se pricepe“ la calcule, Guvernul KO (Klaus & Orban), care a pus România în genunchi, a acordat, în bătaie de joc, fiecărui nemțean, câte 6,25 lei. Asta după ce au blocat toate marile investiții începute de guvernarea PSD, la noi în județ!
 
Nu contează problemele urgente pe care le are și județul nostru în această grea perioadă! Nici faptul că la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și la cel de Pneumoftiziologie Bisericani se tratează pacienții infectați cu COVID-19 din tot județul! Nici că instituțiile care asigură asistență și protecție socială abia mai au bani pentru funcționare, sau că de la bugetul județului am alocat cam tot ce aveam la dispoziție în 2020 la Secțiunea dezvoltare, pentru a sprijini sistemul medical nemțean!
 
Până acum, Guvernul, prin Ministerul Sănătății, nu ne-a ajutat cu nimic, nici măcar cu avizul pentru aparatul PCR, pe care l-am achiziționat cu bani de la Consiliul Județean! De la începutul pandemiei, am alocat peste 11 milioane de lei pentru medicamente, echipamente de protecție și dotări, am contribuit financiar la realizarea Spitalului Mobil Modular COVID-19 și nu ne-am dorit decât să nu ni se pună bețe în roate! Din păcate, orgoliile lor politice și incompetența au pus și pun în pericol viețile oamenilor!
A trecut mai bine de o săptămână de când aparatul PCR este complet echipat, dar nu putem testa bolnavii de COVID-19, deoarece un minister cu sute de angajați nu a reușit, de atâta timp, să dea un aviz pentru utilizarea lui. Asumați-vă crimele pe care le comiteți!
 
Rușine, Ludovic Orban! Rușine, PNL! Sunteți total dezinteresați
Ionel Arsene

Președinte, CJ Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.