Dental Alliance
March 28, 2024

Ionel Arsene: Se lucrează intens pentru modernizarea drumului județean DJ 207D, care face legătura între Sagna și Gâdinți

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Se lucrează intens pentru modernizarea drumului județean DJ 207D, care face legătura între Sagna și Gâdinți.

Am făcut recent o vizită pe șantier și am văzut că echipele lucrează la execuția șanțurilor, rigolelor și acostamentelor.

Proiectul prevede o intervenție pe o lungime de 5,5 kilometri, valoarea întregii lucrări fiind de 16,5 milioane de lei. După încheierea acestor etape se va turna stratul de uzură.

Suplimentar, pe o distanță de 1,5 kilometri, urmează să fie turnat covor asfaltic, astfel încât, după ce se finalizează tot sectorul de drum, să poată începe lucrările la podul de la Luțca, iar circulația să poată fi deviată.

Este o zonă în care era foarte mare nevoie de intervenții pe căile de rulare. Vreau ca toți nemțenii să aibă parte de drumuri bune, să se circule în siguranță, iar turiștii care ajung în județ să fie mulțumiți de condițiile din trafic. Astfel, zona noastră va fi din ce în ce mai atractivă, obiectivele turistice vor fi tot mai căutate, iar județul Neamț se va regăsi pe harta celor mai vizitate locuri din țară!

Ionel Arsene

Președinte, CJ Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.