Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

ITP la domiciliu sau locul de garare al utilajelor. RAR, acțiuni pentru sprijinirea fermierilor și apicultorilor

0

Registrul Auto Român, alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora. Echipele RAR se deplasează continuu pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate, pentru ca deținătorii acestor vehicule să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele județene ale Registrului Auto Român. Începând cu această primăvară, procedura se efectuează și pentru remorcile speciale apicole.

Legea nr. 260/2020 a produs modificări în procedura de înregistrare a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări în cadrul primăriilor, această procedură fiind posibilă doar pentru vehiculele care dețin CIV sau atestat tehnic și ITP. Desigur, obligativitatea se aplică doar în cazul în care respectivele vehicule circulă și pe drumurile publice, dar este puțin probabil ca un astfel de utilaj să se poată deplasa doar în afara acestor sectoare de drum.

La scurt timp după modificările cadrului legal, Registrul Auto Român a demarat o campanie de sprijinire a deținătorilor de tractoare agricole și mașini autopropulsate pentru lucrări, prin intermediul laboratoarelor noastre mobile pentru certificarea autenticității, disponibile în toate reprezentanțele din țară. La solicitarea proprietarilor acestor vehicule, specialiștii RAR se deplasează în teren și efectuează procedurile necesare pentru eliberarea CIV sau a atestatului tehnic, în funcție de tipul vehiculului: tractor agricol sau mașină autopropulsată pentru lucrări. În plus, în cadrul aceleiași deplasări în teren, inginerii RAR fac și inspecția tehnică periodică a tractoarelor.

Tot acest demers vine în sprijinul proprietarilor de utilaje, care nu mai sunt nevoiți să transporte vehiculele la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, dar pentru a face aceste proceduri mai eficiente, sfatul nostru este ca proprietarii să solicite sprijinul autorităților locale, pentru a fi ajutați să se organizeze și să solicite deplasarea autolaboratoarelor mobile.

„Luând în calcul dificultățile pe care le au apicultorii în a se deplasa la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, de curând am extins procedura și pentru pavilioanele apicole. Astfel, ne deplasăm noi, inginerii RAR, acolo unde sunt amplasate remorcile sau semiremorcile speciale apicole care au nevoie de CIV sau ITP, iar procedura este una cât se poate de simplă.

Pentru efectuarea ITP în teren, apicultorii pot contacta șefii reprezentanțelor teritoriale ale RAR ca să stabilească detaliile concrete ale deplasării autolaboratoarelor noastre.

<ITP la fața locului> face parte din campania noastră de sprijinire a deținătorilor de (semi)remorci speciale apicole, prin înlesnirea condițiilor de efectuare a inspecției tehnice periodice (ITP) acolo unde ne solicitați prezența.

În ceea ce privește autovehiculele speciale apicole, precizăm că avem în lucru procedura de extindere a acestei facilități și asupra pavilioanelor apicole montate pe autovehicule, activitate ce se va regăsi în proxima modificare a legislației naționale de ITP.

Până când se va concretiza demersul, această activitate se poate face doar la reprezentanțele RAR sau la stațiile ITP autorizate”, au transmis reprezentanții ITP, într-un comunicat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.