Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

La Dragomirești, la al doilea centru pentru persoanele cu afecțiuni neuropsihice se toarnă centura la cota zero

0

Al doilea centru care se construiește la Dragomirești, în vecinătatea celui care va adăposti bolnavii de la Spitalul Războieni, se lucrează pentru turnarea centurii. Până acum s-a realizat adăpostul de apărare antiaeriană și este aproape gata partea de zidărie din subsol. Începând de astăzi se lucrează la cofrajul pentru placa de la cota zero, care presupune turnarea stâlpilor, lateralelor, grinzilor și centurii. În acest centru vor fi mutați asistații din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap Roman. Valoarea investiției este de 19 milioane de lei.

„În cazul primului centru – cel de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni, sunt aproape de final 3 dintre cele 7 căsuțe în care vor fi mutați pacienții cu afecțiuni neuropsihice. Pentru finalizarea intervenției, la fiecare astfel de construcție lucrează câte 7-8 persoane. Dorința noastră este ca până la sfârșitul acestei luni să fie gata toate căsuțele. 

Ritmul de lucru este extrem de susținut în cazul ambelor proiecte pe care le avem în derulare la Dragomirești! Vreau să realizăm cât mai mult din ele acum, cât timpul încă mai permite să se execute lucrări exterioare. Apoi, după venirea frigului, vom pune la punct aspectele ce țin de lucrările interioare. 

Derulăm la Dragomirești două proiecte de circa 33 milioane de lei pentru unii dintre nemțenii cu probleme psihice, aflați în sistemul de protecție socială. Trebuie să le asigurăm acestor oameni condiții decente de trai, căci sunt suflete destul de chinuite de boli cumplite! Este și e o obligație morală a noastră, ca autorități județene, să le creăm un confort de care să se bucure, să aibă cele necesare pentru o viață în care să aibă tot ce le este necesar zi de zi!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

La Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni în acest an s-a lucrat intens la ridicarea efectivă a clădirilor pe care le va îngloba, iar în prezent se amenajează spațiile interioare. Investiția a început în 2019 și are o valoare de 14 milioane de lei. Conform proiectului, au fost realizate un corp central, unul administrativ, o clădire anexă și 7 clădiri cu destinația de spații de cazare – 25 de camere – cu dependințele aferente. În Centrul pentru Recuperare Neuropsihiatrică de la Dragomirești vor fi mutați pacienții cu probleme neuropsihice de la spitalul din Războieni.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.