LA ROMAN EXISTĂ CITOSTATICE
Conducerea Spitalului de Urgență Roman apreciază că la unitatea sanitară există medicamente suficiete pentru secția de Oncologie, în condițiile în care în întreaga țară a apărut o criză în acest domeniu sensibil. La Spitalul din Roman s-au făcut comenzi de citostatice, atât pentru luna februarie, cât și pentru luna martie.
La Roman, Secția Oncologie are 30 de paturi în care sunt îngrijiți pacienții bolnavi de cancer. Pentru ceilalți bolnavi oncologici rețetele de medicamente sînt prescrise de medicul oncolog din dispensarul policlinic, rețetele fiind obținute de la farmaciile cu circuit deschis din oraș.
Conducerea Spitalului de Urgență Roman precizează faptul că medicamentele oncologice distribuite în spital fac parte din gama celor agreate de șefa Secției de Oncologie, dr.Dorina Luchian, fiind comandate din Programul Național de Oncologie.
La Roman, susține conducerea spitalului, nu există probleme nici cu medicamentele prescrise bolnavilor de HIV-SIDA, care se află în îngrijirea medicilor din Secția de boli contagioase.