Dental Alliance
April 25, 2024

Legea care permite înființarea claselor cu mai puțini elevi, promulgată. Numărul maxim de copii la creșe, grădinițe, școli

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Legea care stabilește numărul maxim de elevi în clase, dar și numărul de ore pe săptămână a fost promulgată joi de președintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, se pot face grupe de grădiniță cu cel mult 17 copii, față de 20 până acum, la creșă cu cel puțin 3 (anterior 5) și clase la ciclul primar cu 22 de elevi, față de 25 până acum.

 

La gimnaziu și liceu, numărul maxim de elevi dintr-o clasă va fi 26 (față de 30).

Proiectul a primit vot final în Parlament, în februarie. După promulgare, a devenit Legea 185/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Ce prevede actul normativ:

În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:

– educația antepreșcolară (creșă): grupa cuprinde în medie 6 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 8 (anterior, medie 7, între 5 și 9)

– învățământul preșcolar (grădiniță): grupa cuprinde în medie 12 preșcolari, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 17 (anterior medie 15, între 10 și 20)

– învățământul primar: clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22 (anterior medie 20, între 12 și 25)

– învățământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu  mai puțin de 10 și nu mai mult de 26 (anterior 25, între 12 și 30)

– învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu  mai puțin de 10 și nu mai mult de 26 (anterior 25, între 15 și 30)

– instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 8 elevi și maximum 12 elevi (anterior, 10-15)

– clasele din învățământul dual pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite

– învățământul postliceal: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26 (anterior medie 25, între 15 și 30)

– învățământul special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate: grupa care cuprinde în medie 8 elevi, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 10 (anterior, medie 10, între 8 și 12)

– învățământul special pentru elevi cu deficiențe grave: grupa care cuprinde în medeie 4 elevi, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 5 (medie 5, între 4 și 6)

 

AICI integral proiectul de lege.

În situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi  pot funcționa peste efectivul maxim, cu cel mult 2 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim prevăzut, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ care solicită exceptarea.

Situațiile aprobate de inspectoratul școlar se comunică MEC și autorităților locale, pentru asigurarea finanțării. Clasele în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân cu același număr de elevi până la finalizarea ciclului de învățământ.

Integrarea școlară individuală a copiilor/elevilor cu cerințe educaționale speciale în grupe/clase în învățământul de masă se realizează doar la începutul anului școlar. Pentru fiecare preșcolar/elev cu cerințe educaționale speciale, orientat către centrul județean de resurse și asistență educațională, efectivele existente ale grupelor/claselor se diminuează cu 2 preșcolari/elevi.

Pentru elevii care încep clasa pregătitoare, clasa a V-a, respectiv clasa a IX-a în anul școlar 2024-2025, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, în medie de 25 de ore la învățământul gimnazial și în medie de 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea la clasă, asistată de un cadru didactic, a conținuturilor predate.

Prin excepţie de la numărul de ore prevăzut la teza întâi a prezentului alineat, în cazul învăţământului primar, gimnazial şi liceal cu program integrat şi suplimentar de artă/coregrafie, cu program sportiv integrat, a celui cu predare în regim intensiv, respectiv bilingv, a unei limbi modeme de circulaţie internaţională şi a învăţământului pentru minorităţile naţionale, numărul de ore din planurile-cadru se stabileşte prin ordin de ministru.

Norma didactică a consilierului şcolar corespunde unui post de consilier şcolar în cabinetul de asistenţă psihopedagogică, respectiv în cabinetul interşcolar de asistenţă psihopedagogică şi se stabileşte prin raportare la un număr de 500 de elevi sau de 300 de preşcolari. Activităţile specifice normei didactice sunt stabilite prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării.

surse: presidency.ro, cdep.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.