Dental Alliance

Legea muntelui a trecut de Senat

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Propunerea legislativă privind Legea muntelui, care reglementează modalităţile de protecţie şi dezvoltare inteligentă, durabilă şi incluzivă a zonei montane prin punerea în valoare a resurselor
naturale şi umane, a fost adoptată miercuri, 28 februarie, de Senat. Senatul este prima Cameră sesizată. Proiectul a fost adoptat cu 77 de voturi "pentru", zero abţineri şi zero voturi
împotrivă. 

“Am fost unul dintre inițiatorii acestei legi care are ca scop final crearea de noi locuri de muncă, evitarea exodului populaţiei tinere, obţinerea de venituri suplimentare pentru fermieri, prin posibilitatea vânzării produselor obţinute în fermă, creşterea nivelului de bunăstare a populaţiei, dezvoltarea unor parteneriate public-private cu scopul valorificării potenţialului local, valorificarea pe plan local şi naţional a produselor montane, tradiţionale, agricole, ecologice, constituirea sau dezvoltarea formelor asociative indiferent de domeniu în vederea creşterii
competitivităţi economice a teritoriului, creşterii calităţii vieţii şi menţinerea tinerilor în zona montană, dar şi creşterea ponderii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în industria
agroalimentară. Prin prezenta lege se aprobă Programul de încurajare a activităţilor din zona montană, pentru care se alocă 1 miliard de euro pe o perioadă de zece ani de la intrarea în
vigoare a prezentei legi, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi din Fondul Suveran de Investiţii al României.”

Sursa : Comunicat de presa Cabinet Parlamentar

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.