Dental Alliance
April 20, 2024

Legitimații de “Pieton Isteț” pentru elevii claselor primare din Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier Neamț au acţionat la unităţile de învătământ primar din Municipiul Piatra Neamţ pentru implementarea proiectului național “Școala Siguranței –  Tedi”, care a debutat la începutul lunii februarie a.c. şi va continua până la finalul anului.

Aflat la a IV-a ediție, proiectul este implementat de Poliția Română în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu Tymbark Maspex România. Scopul este de a informa elevii claselor primare asupra potențialelor pericole specifice vârstei lor și de a le furniza soluții pentru gestionarea acestora.

În activitățile desfășurate de reprezentanții I.P.J. Neamț, elevilor le-au fost prezentate regulile de circulație pe drumurile publice, semnele de circulație, riscurile la care se expun dacă nu le respectă, precum și modul în care ar trebui să se comporte pe stradă sau la locul de joacă.

Întrucât activitatea a beneficiat de un impact pozitiv în rândul elevilor, aceştia au primit la final din partea poliţiştilor, legitimații de “Pieton Isteț”.

Fotografiile alăturate au fost surprinse în cadrul activităţilor efectuate la Şcoala nr.5 şi Şcoala nr.2 din municipiul Piatra Neamţ.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.