Dental Alliance
April 20, 2024

Leonard Achiriloaei: Astăzi, 30 martie, în ziua în care municipiul Roman împlinește 630 de ani de la prima atestare documentară, vă urez La mulți ani și vă mulțumesc pentru că împreună avem grijă de orașul nostru!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Astăzi, 30 martie, în ziua în care municipiul Roman împlinește 630 de ani de la prima atestare documentară, îmi exprim recunoștința şi preţuirea mea pentru oamenii acestor locuri, creatori de valori înalte şi durabile, oameni care au ostenit cu dăruire şi pricepere la prestigiul unui ţinut de nestinsă tradiţie.
Romanul este unul din puţinele oraşe din Moldova care se poate mândri cu existenţa a două cetăţi: Cetatea Muşatinilor (ridicată în timpul domniei voievodului Petru I Muşat), cea mai sudică fortificaţie moldovenească de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi Cetatea Nouă a Romanului construită de Ştefan cel Mare la locul de confluenţă a râurilor Moldova şi Siret.
Între secolele XV – XVI, oraşul era cunoscut sub numele de Târgul de Jos, el fiind şi reşedinţa Ţării de Jos. Tot atunci, Episcopia din Roman devine o a doua mitropolie a Ţării de Jos. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Romanul ocupa primele locuri în ceea ce priveşte numărul de negustori.
În anul 1834 oraşul devine capitala judeţului Roman, iar în 1845 figura printre primele cinci oraşe importante ale Moldovei.
Unirea Principatelor Române a imprimat oraşului o activitate febrilă, fiind atunci un puternic centru unionist. Totodată, oraşul şi judeţul Roman au adus o contribuţie însemnată la Războiul pentru Independenţă din 1877 – 1878.
În preajma Primului Război Mondial, la Roman s-a înfiinţat un atelier pentru reparaţii cu caracter militar, transformat ulterior în Arsenalul Armatei.
În anul 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a Raionului Roman din Regiunea Bacău (iar între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă din anul 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu în județul Neamț.
Se spune că fiecare epocă îşi are măreţia ei care învinge timpul. Oameni, locuri, fapte şi întâmplări, unele se pierd în negura vremurilor, altele rămân legende. În inima Moldovei, la confluența Moldovei cu Siretul, va rămâne însă pentru totdeauna locul cel mai drag din inima noastră, locul pe care îl numim „acasă” – Romanul. Orașul care a dat culturii românești și universale pe renumiții muzicieni Sergiu Celibidache, Mihail Jora, Dumitru D. Botez, Alexandru Zirra, Paul Ciuntu, orașul economistului Ion D. Strat – primul rector al Universităţii din Iaşi, orașul primului inginer agronom român – Ion Ionescu de la Brad, orașul inginerului Panait Donici (autor al primei Legi a drumurilor din România, a votat în Camera Deputaților înființarea Gimnaziului Roman Vodă; alături de George Radu Melidon au fost primii studenți romașcani la Paris).
În viaţa culturală a oraşului nostru au existat în decursul vremii numeroase momente memorabile, legate de activitatea unor personalităţi marcante ale panteonului nostru spiritual: cronicarul Miron Costin, Dosoftei – psalmistul, prozatorul Calistrat Hogaş, scriitorul și criticul literar Garabet Ibrăileanu, prozatorul Cezar Petrescu, scriitorul Haralamb Zincă, scriitorul Max Blecher. În semn de apreciere, mulţi dintre cei enumeraţi au primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Roman.
Să fim mândri că suntem romaşcani oriunde ne-am afla! Să ne amintim cu recunoștință de acest moment istoric, pecetluit acum 630 de ani! Totodată, vă invit să participați la evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Roman, pe care administrația publică locală le pregătește în luna mai!
Vă urez La mulți ani și vă mulțumesc pentru că împreună avem grijă de orașul nostru!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.