Liceul „Carol I” Bicaz, premiat de CECCAR Neamț pentru excelență în educația financiar-contabilă

Miercuri, 14 mai 2025, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, a avut loc un eveniment deosebit dedicat recunoașterii performanțelor în domeniul educației economice. Liceul „Carol I” din Bicaz a fost premiat pentru contribuția esențială la formarea noilor generații de profesioniști în domeniul financiar-contabil.
Distincția vine în contextul obținerii premiului I la Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a III-a, de către eleva Ladariu Adriana Nicoleta, din clasa a XI-a E, profil economic. Performanța elevei confirmă nivelul ridicat de pregătire oferit de liceu și dedicarea cadrelor didactice în formarea viitorilor specialiști în domeniu.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența domnului inspector general Ionuț Ciocoiu, alături de care au fost doamna inspector general adjunct Ana Socea, doamna inspector de discipline tehnice Cristina Albu, precum și doamna Magdalena Violeta Iftode, președintele CECCAR Neamț – organismul profesional care susține și promovează profesia contabilă în România.
La festivitate au participat și cadrele didactice îndrumătoare ale elevilor premiați, care au contribuit la pregătirea temeinică a acestora pentru competiție.