September 26, 2021

Luptătorii SAS și jandarmii au reținut opt persoane, după o încăierare ca în filme, în Neamț

Polițiștii au introdus în arestul IPJ Neamț opt persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, acestea fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Târgu-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe o stradă din localitatea Vânători-Neamţ are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane.

Imediat, mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului, fiind solicitat sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor, care au procedat la aplanarea cu operativitate a altercației și implicit la imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor participante.

Investigațiile au relevat faptul că, pe fondul consumului de alcool, între doi bărbați cu vârste de 25 și 37 de ani, din Vânători-Neamţ, a izbucnit un conflict spontan, în altercație intervenind mai multe persoane.

În urma documentării activitații infracționale a celor implicați și având în vedere pericolul social al faptelor, față de 8 persoane cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, a fost dispusă  măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astăzi, cei în cauză urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

ȘtiiCă?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.