Dental Alliance

December 1, 2024

Marsat vine în sprijinul micilor fermieri pentru achiziționarea de utilaje agricole cu fonduri europene

0

Vasile Balcan, fondatorul Marsat din Roman, Neamț, lansează un program pentru fermierii mici și mijlocii, oferindu-le cofinanțare pentru achiziționarea de utilaje agricole prin fonduri europene. Agricultorii pot acoperi costul cofinanțării cu producția de cereale livrată la Marsat.

Membru al Senatului Asociației Forța Fermierilor, Balcan crede că acesta este anul în care producătorii pot face pasul următor, asigurându-și utilaje moderne cu ajutorul fondurilor europene. Astfel, fondatorul Marsat anunță, prin intermediul Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că va oferi fermierilor cu care colaborează oportunitatea să obțină cofinanțare pentru achiziția de utilaje, care va fi posibilă prin submăsura 4.1 ”Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1, în baza cerealelor pe care acestea le livrează.

 

Vasile Balcan speră ca AFIR să lanseze sesiunea de proiecte cât mai curând, pentru ca fermierii să poată face achizițiile de utilaje în acest an. Bugetul de 250 de milioane de euro acoperă 50-70% din valoarea proiectelor, iar fermierii sunt încurajați să se pregătească și să se consulte cu firmele de consultanță.

”Domnul ministru a promis că la începutul lunii mai va fi lansată. Cu cât e mai repede, cu atât e mai bine. Eu transmit propunerea de ghid pe grupul cu colaboratorii noștri pentru ca fermierii să fie informați. Mai mult de atât, încă de la apariția primei forme a ghidului, i-am sfătuit pe fermieri să ia legătura cu firmele de consultanță în așa fel încât în momentul când se lansează să fie pregătiți. Deși bugetul alocat pare mare  – 250 de milioane de euro, la nivel de țară nu este o sumă exagerată, mai ales că proiectele sunt cu finanțare de până la 400.000 de euro care acoperă 50-70% din valoarea proiectului. Sunt binevenite și sumele alocate pentru sfecla de zahăr unde plafonul de finanțare nerambursabilă este de până la un miliona de euro. Cu această sumă se poate face o achiziție de combină de recoltat, o semănătoare, sunt opțiuni”, a mai spus Vasile Balcan.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.