MEDICI CARE AU FOST
”Casa Fălcoinau” a Muzeului de Istorie Roman va fi, joi 28 septembrie 2017, de la orele 13.00, gazda unui nou eveniment cultural, colocviul cu tema ”Un medic igienist pe meleaguri romașcane: doctor Moise Enescu”, eveniment științific organizat de Muzeul de Istorie Roman, Asociația Cultural-Științifică ”Urbana”, Societatea de Istorie a Medicinii și Farmaciei ”Dr. Epifanie Cozărescu” din Roman, cu participarea a numeroși specialiști în domeniul cercetării.
Dr. Moise Enescu a fost unul din pionierii activității medicale în domeniul igienei, care și-a desfășurat activitatea în perioada interbelică în fostul județ Roman.
Manifestarea științifică face parte dintr-un ciclu de astfel de evenimente, în care medici, muzeografi, farmaciști, specialiști ai Direcției de Statistică, istorici militari, reînvie istoria fascinantă a unui domeniu cum e medicina, care la Roman are predecesori recunoscuți ca având o mare contribuție la dezvoltarea medicinei și farmaciei pe meleagurile străvechi ale ținutului Roman.