Tragediile din ultima vreme, petrecute la câteva locuri de joacă pentru copii, care au avut loc în mai multe localități ale țări, îi determină pe edili să fie foarte atenți cu acestea și, la Roman, potrivit declarațiilor oficiale, să le verifice cel puțin o dată pe lună, pentru a nu pune în pericol viața copiilor.

Este, însă, o realitate că în ciuda eforturilor permanente care se fac, a camerelor de luat vederi, locurile de joacă sunt permanent sursă de discuții cu proprietarii care locuiesc în vecinătatea acestora, ce nu suportă zgomotele iminente care se produc, cum e normal, în aceste spații de recreere pentru cei mici. Ca și în cazul băncilor din fața imobilelor de locuit, există foarte mulți romașcani, care sub pretextul disconfortului produs de cei  mici, atât timp cât se joacă, nu-și doresc nici spații de joacă, nici bănci, uitând că, la rândul lor și ei au copii și că este firesc ca un copil să se joace, căci vorba marelui povestitor de la Humulești, din ”Amintirile lui Ion Creangă”, când Ștefan Apetrei Ciobotarul îi spunea nevestei înebunite de năzbâtiile numeroșilor prunci, un adevăr despre firescul lucrurilor pe această  lumea: ”Dacă-i copil, să se joace, dacă-i cal să tragă și dacă-i popă, să cetească”.