NU am participat la desemnarea lui Adrian Veștea. PNL și USR să înceteze să mai dea vina pe PSD
PSD nu a participat la decizia desemnării lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
PSD nu l-a propus pe Adrian Veștea. PSD nu l-a desemnat pe Adrian Veștea. Prin urmare, PNL și USR trebuie să înceteze să pună în seama PSD decizii care nu aparțin partidului nostru.
Este deja ridicol modul în care PNL și USR încearcă să dea vina pe PSD de fiecare dată când lucrurile nu merg așa cum vor ei. Acest discurs permanent anti-PSD nu mai poate ține loc de responsabilitate politică.
Faptul că Adrian Veștea a acceptat desemnarea fără să se consulte cu președintele PNL este strict o problemă internă a PNL. Adrian Veștea este prim-vicepreședinte PNL, ales chiar de liberali, iar o parte dintre liberali susțin desemnarea sa pentru funcția de premier.
Prin urmare, această situație ține exclusiv de PNL, nu de PSD.
PNL și USR trebuie să își rezolve propriile probleme interne și să înceteze să mai dea vina pe PSD pentru tot ceea ce nu le convine.





