Neamț 21 martie : încă 7 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 urmează să fie transferate în cursul zilei la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi
Update, ora 10: încă 7 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), care sunt in carantină, urmează să fie transferate în cursul zilei la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Toate persoanele au fost in carantină instituţionalizată in judeţul Neamţ şi au sosit în data de 15.03.2020 din Italia.
La data de 21.03.2020 ora 8:30, de pe teritoriul județului Neamț s-au raportat la Centrul Naţional de Supraveghere şi control al Bolilor Transmisibile următoarele informaţii:
- 136 persoane in carantină;
- 1807 persoane în auto–izolare la domiciliu;
- 144 teste efectuate la persoanele in carantina;
- 4 persoane carantinate testate cu rezultat negativ.
Ce se întâmplă dacă vreun membru al familiei prezintă simptome sau are o altă urgență medicală în timp ce se află în autoizolare?
În cazul în care, pe parcursul celor 14 zile, vreun membru al familiei prezintă simptome sugestive pentru infecția cu coronavirus (febră, tuse, dificultate în respirație) sau prezintă orice altă urgență medicală, contactați medicul de familie și/sau sunați la 112. Menționați, obligatoriu, că vă aflați în situația de autoizolare la domiciliu!
Limitați cât mai mult posibil contactul apropiat – la mai puțin de 1 metru, pentru mai mult de 15 minute – acoperiți-vă gura și nasul cu batistă când tușiți sau strănutați! Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun imediat, purtați mască de protecție.
Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul județului Neamț, au fost confirmate 7 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19 (coronavirus), care sunt internate in Spitalul de boli infecțioase Iași și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea generală de sănătate a pacienților este buna.