Dental Alliance
April 27, 2024

NEAMȚ: „Țeapă” de 6000 Euro – Autorii au fost prinși când încasau banii

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

O tânână și doi bărbați sunt bănuiți că ar fi indus în eroare o femeie de 83 de ani, de la care au ridicat aproximativ 6.000 de euro, sub pretextul efectuării unei intervenții medicale rezultate din implicarea unei persoane apropiate într-un eveniment rutier. Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiști.   

La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la comiterea a cinci tentative de înșelăciune prin metoda “Accidentul”.

Imediat după primirea sesizărilor, polițiștii au constituit filtre pe raza localității Săvinești, reușind oprirea în trafic a unui autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Piatra Neamț. De asemenea, după controlul efectuat asupra autoturismului, polițiștii au descoperit o cutie metalică în care se afla o sumă de bani.

Verificările au relevat faptul că bărbatul ar fi primit o solicitare de la o persoană să preia un colet din localitatea Săvinești, pe care urma să-l transporte în județul Iași.

În vederea documentării activității infracționale a celor implicați, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești împreună cu cei de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman s-au deplasat în județul Iași, unde au depistat în flagrant delict o tânără de 18 ani și un bărbat de 39 de ani, ambii din Iași, în timp ce ridicau coletul de la conducătorul auto.

Din cercetări au reieșit indicii că, un bărbat de 29 de ani, aflat în stare de deținere, incarcerat în alte cauze, ar fi indus în eroare persoanele vătămate, printre care și o femeie de 83 de ani, din Săvinești, contactându-le la telefon și spunându-le că o persoană apropiată este vinovată de producerea unui accident rutier grav.

Pentru înlăturarea consecințelor penale ale accidentului, precum și sub pretextul acoperirii costurilor medicale generate de intervenția personalului medical, victimelor le-ar fi fost solicitate diverse sume de bani.

Prin activitatea infracțională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 6.000 de euro, care a fost recuperat integral de polițiști și restituit femeii.

Cele două persoane din Iași au prezentate de polițiști Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, fiind bănuite de comiterea infracțiunii de complicitate la înşelăciune, procurorul de caz infirmând reținerea acestora. 

În activități au fost angrenați și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

 

Polițiștii avertizează!

Fiţi prudenţi atât în eventuale situaţii premergătoare săvârşirii unor astfel de fapte, cât şi atunci când sunteţi contactaţi telefonic pentru a fi înştiinţaţi de producerea unor evenimente în care ar fi implicate rude apropiate;

Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat etc.), decât după ce solicitaţi prezentarea actului de identitate şi a legitimaţiei de serviciu;

Nu oferiţi date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiaţi, dacă sunteţi abordaţi direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor presupuse câştiguri sau de către indivizi care susţin că sunt reprezentanţi ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci;

În cazul în care sunteţi contactaţi de persoane care pretind a fi o rudă apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi susţin că au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier, în care ar fi fost implicată, nu daţi curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională;

Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau luaţi legătura chiar cu persoana în cauză, pentru a vă asigura că nu este vorba despre o înşelăciune;

Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!

În cazul în care vă confruntaţi cu asemenea situaţii, adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi de poliţie sau apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.