Nepăsarea Primăriei Piatra Neamț lasă municipiul fără transport public local
- 80% dintre călătorii care beneficiază de mijlocele de transport ale societății Troleibuzul sunt domiciliați pe raza municipiului Piatra Neamț
Primăria municipiului Piatra Neamț este responsabilă de blocajul în care va ajunge transportul public de călători pe raza municipiului capitală de județ și în toate comunele limitrofe, reunite în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară URBTRANS, pe raza cărora operează mijloacele de transport ale SC Troleibuzul SA.
Ani la rând, Consiliul Județean Neamț a subvenționat transportul public de călători asigurat de societatea Troleibuzul, deși legislația a prevăzut dintotdeauna că aceste subvenții trebuie susținute de către autoritățile publice locale și doar în mod excepțional de către cele județene.
În iunie 2019 s-au pus în aplicare prevederile OUG 51/2019, realizându-se alinierea legislației românești la cea din UE, conform Regulamentului european nr. 1370/2007. Prin urmare, Consiliul Județean Neamț nu mai are cadru legal în baza căruia să suporte subvențiile către SC Troleibuzul SA, aceste cheltuieli fiind acum în sarcina autorităților locale.
„Am convocat la Consiliul Județean numeroase întâlniri pe acest subiect, pentru că am vrut să conștientizeze primarii că au obligația de a asigura subvențiile și de a le explica faptul că treaba este extrem de serioasă și nu se mai pot asigura fonduri de la Consiliul Județean, așa cum s-a practicat ani la rând. Ei vor păstrarea acestui transport public în comun pe raza unităților administrativ-teritoriale pe care le conduc, dar fără a investi vreun leu în susținerea lui. Consiliul Județean nu mai are cadru legal să asigure acești bani, care reprezintă diferența dintre costul real al serviciilor și ceea ce plătea, de fapt, călătorul. Din cauza nepăsării primarilor, s-a ajuns în situația extrem de gravă în care societatea Troleibuzul nu ar mai putea să își desfășoare activitatea. Principalul vinovat de această situație este Primăria Piatra Neamț, având în vedere că 80% dintre călătorii de la SC Troleibuzul au domiciliul pe raza municipiului. Sper ca în al doisprezecelea ceas, primarul de Piatra Neamț să conștientizeze că unde-i lege nu-i tocmeală și să găsească banii necesari de subvenții! Bine ar fi să mai renunțe la tot felul de asocieri pe proiecte lipsite de interes, dar consumatoare de bani publici, pentru că altfel va fi responsabilul moral de falimentul acestei societăți, dispariția unor locuri de muncă și de toate suferințele celor care au nevoie de transportul în comun. Desigur, la fel de responsabili sunt și primarii comunelor din ADI URBTRANS, dar având în vedere că sunt mai puțini călători din zonele lor în mașinile de la Troleibuzul, obligațiile financiare sunt mai mici. Fac acest apel având în vedere că de pe 28 iunie această societate nu a mai încasat subvenții și fiecare zi trecută înseamnă un pas către dezastrul financiar al unității“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Biroul Comunicare și Imagine
CJ Neamț