Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Noile prețuri la curent și gaz. Ministrul Energiei: vor fi aplicate de la 1 februarie, nu retroactiv

0

Ordonanța privind noile prețuri la energie urmează să fie aprobată marți de Guvern. Noile măsuri de sprijin referitoare la facturi se vor aplica în perioada 1 februarie – 31 martie.

Noua schemă de compensare și plafonare pentru facturile la energie electrică şi gaze naturalea fost făcută publică vineri. 

Ministrul Economiei a anunțat că de aceste măsuri vor beneficia circa 95% dintre consumatorii de energie electrică și aproximativ 75% dintre consumatorii de gaze naturale.

Doar la Electrica Furnizare au fost stornate peste 2 milioane de facturi, urmând să fie înlocuite cu altele recalculate.

Ministrul Energiei: schema de compensare va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv

Noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu retroactiv, iar coaliţia de la guvernare analizează ce măsuri va lua de la 1 aprilie, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Noua ordonanţă de urgenţă va fi adoptată în şedinţa de Guvern de marţi după-amiaza, a spus el, în conferinţa „Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News.

Ministrul a fost întrebat de când se vor aplica în facturi noile discounturi, întrucât existau informaţii că Guvernul are de gând să implementeze retroactiv noua schemă, de la 1 noiembrie 2021.

„Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi nicio lege nu acţionează retroactiv, de aceea nu se poate aplica retroactiv, ci de la termenul clar de 1 februarie. Vom discuta în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi ce vom face de la 1 aprilie. Avem mai multe scenarii”, a afirmat Popescu.

El a arătat că impactul bugetar al acestei scheme este de 3 miliarde de lei, bani care există în bugetul de stat.

Întrebat de ce statul nu a decontat banii către furnizori la timp, el a precizat că acest lucru se va întâmpla după ce facturile vor fi întocmite conform legii.

„Avem banii în buget. Pe măsură ce solicitările de plată vor veni… Nimeni nu-şi doreşte să blocheze sistemul energetic naţional şi partea de furnizare, dar ne dorim de partea cealaltă a mesei, a furnizorilor, să întocmească facturile corespunzător, în aşa fel încât să existe şi confortul din partea salariaţilor Ministerului Energiei că certifică nişte plăţi în baza unor facturi emise corect. Îi asigur pe toţi furnizorii că nu vor avea restanţe la plată când situaţiile de plată sunt întocmite conform legii”, a subliniat Popescu.

ANPC, amenzi până la 200.00 de lei

De asemenea, Ministerul Economiei a propus ca ANPC să poată da amenzi între 20.000 şi 200.000 de lei pentru neaplicarea legii, în condiţiile în care sancţiunea maximă pe care o putea da până acum ANPC era de 50.000 de lei.

Ce prevede ordonanța – plafonarea prețurilor

Pentru energie electrică, prețul final este plafonat la maximum 0,8 lei/kWh (în prezent 1 leu/kWh).

În cazul consumatorilor casnici, compensaţia unitară unitară va fi de cel mult 0,291 lei/kWh.

La gaz, prețul se plafonează la cel mult 0,31 lei/kWh (0,37 lei/kWh în prezent).

Compensarea se face până la pragul de 1.500 de mc (perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022), față de 1.000 de mc, anterior.

Pentru clienţii casnici, compensaţia unitară va fi de cel mult 40% din prețul din contractul de furnizare (față de 33% în prezent).

Facilitățile pentru firme

Pentru consumatorii non-casnici (firme, instituții, consumatori mari), în perioada 1 februarie – 31 martie 2022, prețurile pentru energie electrică și gaze naturale se plafonează astfel:

  • preţul final facturat al energiei electrice, la cel mult 1 leu/kWh;
  • preţul final facturat al gazelor naturale, la cel mult 0,37 lei/kWh

sursă: Agerpres

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.