Dental Alliance

May 25, 2026

O femeie în vârstă de 32 de ani, din municipiul Roman a născut acasă, s-a apelat la doi negociatori

0
isu

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost solicitați să intervină la un imobil din municipiul Roman, unde o femeie în vârstă de 32 de ani, din municipiul Roman, a dat nastere pe cale naturală, fără asistență medicală, unui copil de sex masculin și nu permite accesul cadrelor medicale în imobil, pentru îndepărtarea placentei și a cordonului ombilical.

Având în vedere faptul că viața mamei și a nou născutului ar fi putut fi pusă în pericol, la fața locului s-a deplasat un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și un medic.

În urma negocierilor, familia a permis accesul în imobilul a cadrelor medicale, pentru examinarea stării medicale a celor doi.

În activitatea de negociere a fost implicat atât negocitorul prezent la fața locului cât și un al doilea negociator, telefonic.

Leave a Reply