Oameni fără Dumneazeu: Familia din Roman ce-și îngropa cele trei ființe dragi a fost călcată de hoți în timpul înmormântării
Martorii spun că ar fi vorba despre locuința familiei în care, la începutul acestei săptămâni, s-a petrecut o adevărată tragedie. În timp ce ieri, familia se afla la înmormântare, câțiva indivizi au provocat o altă suferință.
Potrivit informațiilor primite, familia a fost într-o perioadă de doliu și a părăsit locuința pentru a participa la înmormântarea a trei ființe dragi. În această absență, un grup de indivizi necunoscuți au pătruns în locuință și au provocat pagube considerabile.
„La data de 25 mai a.c., în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, de către o femeie de 55 de ani, din Roman, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de furt.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 25 mai, în intervalul orar 12:00-18:30, în timp ce persoana reclamată nu se afla în imobil, persoane necunoscute au pătruns prin efracție, prin forțarea ușii de acces, în interiorul acestuia, de unde ar fi sustras suma de 50.000 lei și mai multe bijuterii.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiind desfășurate activități procedurale, în vederea identificării autorilor.”- Insp. Ciofu Ramona, purtător de cuvânt IPJ Neamț
1 thought on “Oameni fără Dumneazeu: Familia din Roman ce-și îngropa cele trei ființe dragi a fost călcată de hoți în timpul înmormântării”