Organizația Femeilor Liberale Neamț condamnă limbajul agresiv folosit de președintele Consiliului Județean Neamț
8 Martie, ziua internațională a femeii, VERSUS 28 aprilie, același Ionel Arsene…
Domnule președinte al Consiliului Județean Neamț pe 8 martie ați oferit flori femeilor și le-ați transmis mulțumiri pentru că există, iar pe 28 aprilie atacați cu o vulgaritate ieșită din comun o femeie care a avut curajul să vă critice!
OFL Neamț (Organizația Femeilor Liberale) nu poate să nu ia atitudine în urma atacului deosebit de josnic și jignitor la adresa unei femei, indiferent de apartenența politică, sau de categoria socială din care face parte.
Nimic nu vă dă dreptul, domnule Arsene, să jigniți!
V-ați gândit, măcar pentru o secundă, că astfel le jigniți și pe femeile apropiate de dumneavoastră: mamă, soție, prietenă, colegă de partid, simpatizantă politic?
Derapajele dumneavoastră verbale sunt la ordinea zilei, știm, din păcate, prea bine, iar vocabularul suburban folosit distruge toată educația și valorile pe care profesorii încearcă să le sădească în sufletul și în conștiința copiilor și tinerilor, pentru a avea o societate civilizată, în care pumnul și jignirile nu își au locul.
OFL Neamț condamnă ferm limbajul folosit de președintele Consiliului Județean Neamț și îi solicită să prezinte public scuze.
Gabriela Banu – Președintele OFL Neamț