Dental Alliance
April 20, 2024

OUG abrogată, înlocuită cu un proiect de lege fără diferențe majore

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Noul proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi publicat luni, va rămâne în consultare publică 30 de zile, a declarat ministrul Justiției Florin Iordache. Realitatea TV a obținut textul documentului și a aflat că schimbările față de OUG nu sunt majore.

Proiectul Ministerului Justiţiei nu vine cu schimbări majorări, aşa cum se aşteptau cetăţenii. Documentul, obţinut în exclusivitate de Realitatea TV, are doar câteva modificări. De exemplu, a fost eliminat pragul de 200 de mii de lei pentru abuzul în serviciu. În schimb, este dezincriminată, ca şi în ordonanţă, fapta de favorizare a făptuitorului dacă au fost emise sau adoptate acte normative.

Potrivit reporterului Realitatea TV Ionela Arcanu, care a obținut în exclusivitate textul proiectului de lege, se renunță la pragul de 200.000 de lei pentru dezincriminarea abuzului în serviciu.

Pe de altă parte, rămâne valabilă dezincriminarea favorizării făptuitorului dacă este vorba despre emiterea unui act normativ.

De asemenea, rămâne valabilă prevederea potrivit căreia denunțul va fi luat în seamă doar dacă se va face în maxim șase luni de la săvârșirea faptei.

Iordache: “Acum sunt foarte multe articole neconstituţionale”

Noul proiect de lege pentru modificarea codurilor penale, care va fi pus în dezbatere în cursul acestei zile, va rămâne în consultare publică 30 de zile, timp în care specialiştii îşi vor putea spune punctele de vedere, a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, citat de News.ro.

El a spus că în momentul în care a fost abrogată OUG 13 s-a revenit la forma iniţială a codurilor penale, formă care cuprinde foarte multe aspecte neconst. “Acum, în Codul penal şi în Codul de procedură penală sunt foarte multe articole neconstituţionale”, a susţinut Iordache, arătând că scopul noului proiect de lege este de a corecta aceste articole neconstituţionale.

Ministrul Justiţiei a mai spus că noul proiect de lege va fi afişat luni pe site-ul Ministerului Justiţiei şi va rămâne în dezbatere publică 30 de zile. “Înainte de a merge cu acest proiect mai departe, toţi specialiştii vor putea avea un punct de vedere. Potrivit legii, proiectul va rămâne în dezbatere 30 de zile”, a afirmat Iordache.

De asemenea, Iordache a susţinut din nou că OUG 13 privind modificarea codurilor penale avea toate avizele necesare: “Da, avea toate avizele necesare. Mă refer la avizele ministerelor”.

Potrivit stenogramei din şedinţa Guvernului din 31 ianuarie, în care a fost adoptată OUG privind modificarea codurilor penale, ministrul Florin Iordache a spus că ordonanţa are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc. Premierul l-a întrebat dacă există toate avizele şi dacă toate procedurile cerute sunt îndeplinite, Iordache răspunzând ”bineînţeles”. La conferinţa de presă care a urmat şedinţei în care a fost adoptată OUG 13/2017, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a precizat că ordonanţa avea avizele de la Ministerul de Interne şi de la Ministerul Afacerilor Externe. Proiectul nu primisese încă avizul CSM.