Patru ani de la tragedia din Colectiv şi niciun vinovat
La patru ani de la tragedia din clubul Colectiv, România nu are încă niciun vinovat. 65 de oameni şi-au pierdut viaţa, după incendiul care a izbucnit în seara de 30 octombrie 2015.
În cei patru ani, ancheta legată de incendiul din clubul Colectiv s-a disjuns în mai multe dosare, unele cercetate de procurori militari, iar altele de Parchetul General.
Ultimul dosar legat de tragedia din Colectiv a fost deschis în urmă cu câteva zile de procurorii militari şi vizează modul în care pompierii au intervenit în primele zeci de minute ale misiunii.
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul “Mantras of War”.
La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.
În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti.