November 30, 2021

Percheziții în Neamț: decontări fictive de concedii medicale în dauna CNAS , implicați și medici specialiști sau medici de familie

La data de 24.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Neamț efectuează un număr de 16 percheziții domiciliare, dintre care 3 la sediile unor instituții publice, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual. În cauză s-a reținut faptul că, pe teritoriul României, s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat, ai cărui membri s-au asociat în scopul comiterii de fraude în dauna bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin inducerea în eroare a reprezentanților acestora și chiar prin implicarea directă, cu prilejul solicitării decontării de concedii medicale ale unor angajați ai societăților comerciale pe care le-au folosit în acest scop.

Angajarea acestor persoane s-a făcut cu titlu fictiv, societățile fiind înființate exclusiv în scopul obținerii acestor sume de bani cu titlu de concedii medicale. Liderii acestui grup infracțional sunt persoane care prin prisma pozițiilor profesionale deținute, (consilier cls. I — grad superior acestui serviciu (coordonator), în perioada 01.01.2006 — 31.10. 2006 și de șef serviciu CAS Neamț în perioada 01.11.2006 — 01.01.2013 sau șef Serviciu Evidență Asigurați, Carduri și Concedii Medicale din cadrul CAS Neamț) au cunoscut modul de funcționare al decontării concediilor medicale, astfel încât s-au folosit de toate pârghiile cunoscute, în conivență cu persoane din sistemul medical și au folosit persoane din familie sau anturajul apropiat pentru realizarea întregului mecanism care a dus la obținerea frauduloasă a sumelor de bani corespondente
decontării concediilor medicale în cauză.

Activitatea infracțională a grupului s-a desfășurat sub mai multe modalități, respectiv un palier pe care a avut loc angajarea cu caracter fictiv a unor persoane la anumite societăți comerciale, pe alt palier obținerea unor documente medicale, beneficiind de sprijinul unor, care atestau în mod nereal faptul că persoanele solicitante de concedii medicale prezintau anumite boli, iar pe palierul final aceleași persoane s-au adresat concomitent mai multor Case Județene de Asigurări de Sănătate de unde au beneficiat simultan, în mod fraudulos, de diverse sume de bani. Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 6 milioane de lei. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamț, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 12 persoane.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Bacău, al lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Neamț și IPJ Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Neamț și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție

ȘtiiCă?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.