PERMIS PENTRU BUN-SIMȚ. Reactie de sofer: “Te intereseaza pe tine ca-s eu pe interzis?!”
Că unora le lipseste minima educație rutieră, o dovedeste valul de accidente petrecute in ultima vreme. Neatentia, lipsa cunostintelor rutiere sau lipsa experientei la volan duc, de cele mai multe ori, la consecinte fatale, atat pentru cei de la volan, cat si – din nefericire – pentru pietoni. Dar pentru a conduce un autoturism, de bine de rau, se face o scoala si se acorda un permis.
Din pacate insa, pentru lipsa celor 7 ani de acasa si a unei brume de bun simt, nu se acorda nici un document oficial. Asta o dovedeste si filmarea de mai jos, in care soferul autoturismului inmatriculat in Iasi, desi prins pe interzis (posibil o greseala datorata necunoasterii strazilor din Roman) de catre operatorul roman24, care il si avertizeaza: “Ai semn, bai…“, reactioneaza intr-un mod cel putin halucinant : “Te intereseaza pe tine ca-s eu pe interzis?!”
Nu am fi publicat acest clip daca soferul vinovat de incalcarea legii ar fi admis ca, necunoscand strazile din municipiul Roman, sau din oricare alt motiv plauzibil (soarele in ochi, semnul ascuns de un obstacol, gen duba de marfa etc) a intrat pe interzis. Dar reactia sa, cel putin socanta, arata ca soferii se bazeaza prea mult pe “mica intelegere” in trafic. Si asta poate avea consecinte dezastruoase, nu neaparat pentru cei aflati in interiorul masinii, cat pentru ceilalti participanti la trafic, putin luati in seama de catre automobilisti: pietonii.