Dental Alliance
April 20, 2024

Peste 120 de percheziţii pentru combaterea infracţionalităţii, efectuate de polițiști

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Poliţia Română efectuează, miercuri, 126 de percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

„Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unităţile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranţi, înşelăciune, fals informatic, uz de fals, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiuni la regimul silvic şi furt”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activităţile se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Agerpres

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.