Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

POLITEȚURI POLITICE ÎNTRE LIBERALI ȘI SOCIAL-DEMOCRAȚI

La ședința extraordinară a Consiliului Județean din 14 martie, președintele Ionel Arsene, a ținut să se laude cu proiectele grandioase pentru județul Neamț, mulțumind aparatului de specialitate, care l-a sprijinit zi și noapte.

Timid, liberalul Lucian Pelepco a încercat să readucă în discuție modul discreționar în care s-au împărțit fondurile din TVA, la penultima ședință a Consiliului Județean, unde primăriile cu primari PNL au primit sume derizorii. Din păcate fără prea mult spor în fața președintelui Arsene.

Versat în ale politicii, Ionel Arsene ca președinte jucător, i-a retezat-o scurt liberalului.

Social-democratul Gabriel Pavăl a încercat să intervină și el în discuție, gratulându-și șeful cu vorbe prin care amintea de recunoștința locuitorilor județului pentru proiectele și zbaterile politice și admnistrative ale șefului său politic.

Președintele Consiliului Județean , Ionel Arsene, a adus la cunoștința consilierilor județeni și faptul că a făcut demersuri la Agenția Națională de Locuințe pentru construcția unei scări de bloc cu apartamente destinate medicilor care ar urma să lucreze în Spitalul Județean Neamț, ca și cum numai acolo s-ar trata nemțenii.