Dental Alliance
April 25, 2024

Prefectura se implică în rezolvarea problemei apei la Roman

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Prefectul Vasile-Adrian Niță a convocat, vineri, 7 octombrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru analiza unor probleme care se înregistrează în prezent în Neamț, și stabilirea termenelor până la care factorii responsabili trebuie să identifice soluțiile potrivite.
„Astăzi am coordonat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia am aprobat mai multe hotărâri, două dintre ele pe teme extrem de importante și de actualitate. Prima vizează găsirea de soluții astfel încât romașcanii să nu mai aibă probleme cu furnizarea apei potabile. Concret, mă interesează ca situația actuală, când Romanul este alimentat cu apă cu presiune scăzută, să dispară. Într-o primă fază, conducerea Companiei Județene Apa Serv va solicita de la SC Apavital SA Iași creșterea debitului de apă furnizată până la debitul de tranzitare maxim admis de conducta actuală de joncțiune dintre cele două companii, adică 225 mc față de 150 mc în prezent, programul normal de furnizare al apei in timpul zilei fiind reluat cel mai probabil din acest weekend”, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niță.

La ședința de astăzi au participat atât reprezentanți ai conducerii Apa Serv, cât și ai Primăriei municipiului Roman. În timpul discuțiilor s-a convenit că e obligația fiecărei părți de a identifica soluțiile potrivite pentru a se rezolva problema apei în acest oraș. „Apa Serv, cu fonduri europene, în cadrul POIM, va realiza investiții la nivelul aducțiunii de apă și la captare, de aproximativ 20 milioane de euro, iar Primăria Roman, fiind proprietar al rețelei de apă, trebuie să găsească soluții pentru modernizarea conductelor. Pierderile de 70% la apă care se înregistrează în prezent nu mai pot fi acceptate. Până pe data de 15 noiembrie, Apa Serv va transmite Instituției Prefectului o analiză a problemelor existente la rețeaua de alimentare cu apă a municipiului Roman, planul de investiții existent și necesarul de lucrări care vor duce la înlăturarea întreruperilor în alimentarea cu apă a orașului, urmând ca cei din conducerea Primăriei Roman să își stabilească un calendar al lucrărilor.

Suplimentarea cantității de apă nu va rezolva însă problema rețelei care in proporție de peste 65% este expirată, unele țevi fiind încă din anul 1904, tocmai de aceea îmi doresc ca reprezentanții primăriei Roman și cei ai APASERV să colaboreze, iar problema apei la Roman sa fie rezolvată.” a mai spus prefectul de Neamț.

Al doilea subiect al ședinței de astăzi a vizat aprobarea listei obiectivelor afectate de trăsnetul din 22 august, din cadrul Ansamblului Curții Domnești din Piatra-Neamț. În urma analizei amănunțite, am stabilit care sunt instituțiile responsabile de remedierea defecțiunilor înregistrate la nivelul rețelelor electrice interioare, sistemelor de alarmare și alertare în caz de incendiu, efracție, sonorizare, iluminat fațade și a instalațiilor de împământare și protecție la trăsnet, aferente Turnului Clopotniță și Bisericii Domnești „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“.

Pentru revenirea la starea de normalitate, prefectul Judeţului Neamţ va iniția un proiect de hotărâre prin care se va solicita un sprijin financiar din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022.

„În perioada următoare vom înainta o solicitare către Guvern, pentru alocarea sumei de 600.000 de lei, din Fondul de Intervenție, care să fie utilizată pentru reparațiile necesare.“, a mai spus prefectul Vasile-Adrian Niță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.