Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

PREGĂTIRILE PENTRU ALEGERILE LOCALE, ÎN LINIE DREAPTĂ

Conform calendarului de desfășurare a pregătirilor pentru alegerile electorale parțiale din 11 iunie, Biroul Electoral a realizat tragerea la sorți a candidaților pe buletinele de vot la primăriile unde vor avea loc alegeri locale parțiale: Roman, Bălțătești și Pipirig. Pe buletinele de vot de la Roman, care urmează a fi tipărite din dispoziția Prefecturii în perioada următoare, ordinea rezultată din tragerea la sorți, este următoarea:
-în căsuța cu nr.1 va figura RADU SAMSON – candidat USR;
-în căsuța cu nr.2 va figura MARIUS NECULAI – candidat PSD;
-în căsuța cu nr. 3 va fi înscris numele candidatului PNL, LUCIAN OVIDIU MICU;
-în căsuța cu nr. 4 va fi înscris numele candidatei PMP, ELENA CHELMUȘ.

Prin ordinul prefectului au fost stabilite și numărul secțiilor electorale din fiecare localitate. La Roman vor funcționa și la alegerile locale parțiale din 11 iunie un număr de 43 secții de vot, delimitate prin ordin al primarului Lucian Micu.Tot în conformitate cu ordinul primarului au fost montate și panourile de afișaj electoral, în cele 20 de puncte din municipiul Roman: Parc Municipal, intrarea 2, intersecție Anton Pann-Bulevardul Republicii, Anton Pann bl. 29, Intersecție Oituz-Bdul.Roman-Mușat bl. 12, Biblioteca Municipală, Bulevardul Republicii 101, Școala ”Carol 1” Bogdan Dragoș, intersecția Smirodava bl.7-Ecaterina Teodoroiu, Bulevardul Republicii 65, Ecaterina Teodoriu 65, Ecaterina Teodoroiu-Compex vechi, Ștefan cel Mare 259, Bulevardul Republicii 259, Bulevardul Roman-Mușat-Spital vechi, Ștefan cel Mare 259, Bulevardul Roman-Mușat-Spital Vechi, Piața Centrală-Hala Centrală, Cartier Danubiana, strada Mihai Viteazu (fost Peco), str.Bogdan Dragos-zona Abator, strada Bogdan Dragoș- zona 3 Pitici.

Au fost actualizate listele electorale de către Autoritatea Electorală Permanentă, prin ordinul 1.461 din 17 mai, în care figurează la Roman 59.068 alegători, desi la recensamantul populatiei, efectuat in anul 2011, totalul cetatenilor municipiului Roman nu depasea… 47.304. Vom reveni cu lamuriri legate de aceasta diferenta.

Prin ordin al prefectului 140 din 8 mai, s-a stabilit si dimensiunea ștampilelor care se vor folosi la alegerile din 11 iunie, de 4 centimetri în diametru.