Dental Alliance

Prezență arhierească în mijlocul preoților romașcani

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea și cu participarea ierarhului nostru drag, I.P.S. Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, astăzi, 29 ianuarie, preoții din cadrul Protopopiatului Roman s-au întâlnit în prima conferință din anul 2020.
Evenimentul a avut loc în sala “Sfântul Ierarh Dosoftei”, din cadrul Centrului eparhial – Roman, unde ierarhul s-a adresat celor prezenți împărtășindu-le cuvânt de binecuvântare și învățătură, apreciind totodată activitatea desfășurată în anul 2019 și îndemnând la împlinirea tuturor celor propuse pentru anul în curs.
După cuvintele pline de înțelepciune, de grijă părintească, de încărcătură duhovnicească, dar și de îndemn spre jertfă și slujire necondiționată față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, așezate cu blândețe în inimile tuturor de către vrednicul nostru ierarh, I.P.S. Părinte Arhiepiscop IOACHIM, părintele protopop a mulțumit bunului ierarh, apoi a prezentat raportul de activitate al Protopopiatului Roman pentru anul 2019.
Preotul Adrian Andrei Gabriel de la parohia Poienari, în calitatea sa de reprezentant Pro Vita, a prezentat un referat cu tematica Anului omagial.
În continuare, părintele Mario Doro Ciucanu, inspector eparhial in cadrul Departamentului de pelerinaje, a făcut cunoscut celor prezenți calendarul ofertelor de turism religios pentru anul in curs.
Părintele protopop a prezentat Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericești, apoi a relatat celor prezenți agenda evenimentelor culturale ce vor fi organizate de către Protopopiatul Roman sau in colaborare cu alte instituții.
La final, a luat cuvântul părintele Alexandru Daniel Zamfir, consilier administrativ, care a apreciat cele prezentate în raportul de activitate și a transmis tuturor îndemnul de a continua cu aceeași râvnă lucrarea către care, fiecare dintre cei prezenți, din mila lui Dumnezeu au fost chemati să o împlinească!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.