Dental Alliance
April 20, 2024

Primar Leonard Achiriloaei: A început execuția proiectului de creștere a eficienței energetice și extindere a sistemului de iluminat public din municipiul Roman!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

După cum știți, modernizarea iluminatului public este o necesitate, atât din punct de vedere al creșterii vizibilității pe timp de noapte, cât și din punct de vedere al eficientizării consumului de energie. Astfel, toate lămpile vechi, din fiecare zonă a orașului, vor fi rând pe rând înlocuite.
Mai exact, proiectul prevede amplasarea unui număr de 4437 de corpuri de iluminat cu surse LED, proiectoare pentru iluminatul trecerilor de pietoni alimentate fotovoltaic și amplasarea a două stații de încărcare pentru autovehiculele electrice.
De asemenea, va avea loc și o extindere a rețelei existente în zonele unde iluminatul este deficitar, pe străzile Teiului și Bulevardul Nicolae Bălcescu, precum și modernizarea unui tronson de rețea pe bulevardul Roman Mușat, prin înlocuirea cablului existent deteriorat.
Proiectul presupune inclusiv montarea unui sistem inteligent de comandă și diagnoză, care va permite în timp real accesul la parametrii de funcționare ai rețelei. Până la finalul acestui an, întreaga investiție de aproximativ 18 milioane de lei, va fi finalizată.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.