Dental Alliance
April 25, 2024

Primar Leonard Achiriloaei: O noua distincție a fost primită de municipiul Roman, pentru eforturile noastre, făcute în vederea protejării mediului și regenerării urbane!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

O noua distincție a fost primită de municipiul Roman, pentru eforturile noastre, făcute în vederea protejării mediului și regenerării urbane!
Municipiul Roman a fost premiat miercuri, 15 decembrie, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, organizată de ECOTIC. Rezultatele acestei ediții au reprezentat pentru organizatori un succes, existând peste 85 de înscrieri și nominalizări.
În cadrul proiectelor de mediu au fost desemnați 3 câștigători, municipiul Romanul, municipiul Brașov și Asociația 37. Premiul a fost acordat pentru proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de mediu și de viață în municipiul Roman prin amenajarea Parcului Zăvoi”. Distincția ne onorează, cu atât mai mult cu cât evenimentul a fost susținut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Municipiilor din România (AMR), ONG-uri și trusturi naționale de presă.
Nu ne oprim aici! În perioada următoare vom iniția și vom pune în practică noi proiecte, care să contribuie la protejarea mediului, încercând totodată să formăm o atitudine responsabilă în comunitatea noastră. Doar așa, împreună, prin spirit civic și respect față de cadrul natural vom crește calitatea vieții, reușind să devenim exemple pentru celelalte localități.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.