Dental Alliance

Profesorul Bogdan Huci, candidatul PNL Neamț pentru funcția de primar al comunei Ion Creangă

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Bogdan Huci a declarat că decizia de a veni în echipa liberală se datorează atât președintelui PNL Neamț, George Lazăr, cât și primarului comunei Cordun, Adrian Ciobanu.

„Mă alătur Partidului Național Liberal – filiala Neamț pentru că am încredere că are cei mai buni și pregătiți oameni pentru funcțiile administrative de conducere. Sunt convins că domnul George Lazăr va fi un foarte bun președinte al Consiliului Județean Neamț iar experiența sa ca viceprimar, prefect și ministru secretar de stat va fi pusă în slujba nemțenilor. De asemenea, îl am ca model pe primarul comunei Cordun, domnul Adrian Ciobanu, unul dintre cei mai performanți primari din județ și chiar din Moldova. Sunt determinat să câștig Primăria Ion Creangă și să aduc proiecte în comună pentru a crește calitatea vieții tuturor locuitorilor„ a declarat Bogdan Huci.

Primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu, a salutat venirea profesorului Bogdan Huci în echipa liberală. „Îl cunosc foarte bine pe domnul Bogdan Huci. Este un om integru, cadru didactic și director al școlii din localitate, unde a dovedit că este un foarte bun manager. I-am promis și mă voi ține de cuvânt că îl voi sprijini cu toată expertiza pe care o am ca primar pentru a implementa proiecte în comuna Ion Creangă. Sunt convins că locuitorii de aici îi vor acorda un vot de încerere iar domnul Bogdan Huci va dovedi ca primar că a meritat acest lucru„ a transmis primarul comunei Cordun, Adrian Ciobanu.

Președintele PNL Neamț, secretarul de stat George Lazăr, s-a declarat optimist că Bogdan Huci va câștiga Primăria comunei Ion Creangă și va implementa proiecte pentru comunitate. „O spun cu toată responsabilitatea și în cunoștință de cauză: domnul professor Bogdan Huci este pregătit și are toată susținerea echipei PNL Neamț pentru a câștiga funcția de primar și pentru a transforma comuna Ion Creangă într-o localitate la nivel occidental. Locuitorii de aici merită să aibă un trai mai bun iar eu în calitate de președinte al Consililui Județean Neamț și domnul Bogdan Huci, în calitate de primar, ne angajăm să facem acest lucru„, a subliniat președintele PNL Neamț, George Lazăr, candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

În prezent director al Școlii Gimnaziale Ion Creangă, profesorul Bogdan Huci a fost și un antreprenor de success și a obținut proiecte cu finanțare europeană. Din 2020 este consilier local iar acum a decis să candideze din partea PNL Neamț pentru funcția de primar al comunei Ion Creangă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.