Dental Alliance
March 29, 2024

Prognoza meteo în următoarele 2 săptămâni

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele două săptămâni, în regiuni din țară.

Vremea se răcește în această săptămână, în toate regiunile din țară. Va fi frig, cu temperaturi minime negative, până la mijlocul săptămânii.

Apoi se încălzește usor, până în jurul datei de 1 aprilie. Se răcește din nou din 4 aprilie, apoi temperaturile cresc iar.

Vor mai fi zile cu ploi și chiar ninsori. În Transilvania, probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile ale intervalului de prognoză și între 31 martie și 4 aprilie.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: TRANSILVANIA

Vremea se va răci semnificativ la începutul primei săptămâni. Mediile maximelor vor coborî spre 3 grade la mijlocul acesteia, iar ale minimelor spre -5 grade.

Apoi se va încălzi treptat, astfel că maximele vor ajunge în data de 1 aprilie la medii de 15 grade, iar minimele spre 4 grade.

O ușoară răcire se va resimți în data de 4 aprilie spre medii diurne de 12 grade, iar până la finalul intervalului de prognoză, acestea vor crește ușor spre 16 grade.

Și mediile nocturne vor coborî ușor spre 2 grade în 6 aprilie, apoi nu vor mai oscila semnificativ.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile ale intervalului de prognoză și între 31 martie și 4 aprilie. În restul perioadei estimate vor fi posibile precipitații slabe și pe arii restrânse.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: LA MUNTE

Vremea se va răci semnificativ în primele zile de prognoză în toate masivele. Mediile maximelor vor coborî de la 4 la -4 grade, iar ale minimelor de la 0 la -12 grade.

Apoi va intra într un proces de încălzire treptată, pînă în 1 aprilie când maximele vor avea în medie 6 grade, iar minimele 0 grade.

După această dată, variațiile termice nu vor mai fi semnificative; regimul diurn se va încadra între 4 și 6 grade, iar cel nocturn între -2 și 0 grade, mediat regional.

Temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere pe 27 martie și după 1 aprilie.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: BANAT

Vremea se va răci semnificativ. Mediile maximelor vor coborî de la 12 grade spre 7-8 grade la mijlocul săptămânii. Minimele vor scădea spre 0…-2 grade.

Apoi se va încălzi treptat, astfel că maximele vor ajunge în data de 1 aprilie la medii de 17 grade și minime în jur de 6 grade.

Va urma o nouă răcire până în ziua de 4 aprilie spre medii diurne de 12 grade, iar până la finalul intervalului acestea vor crește spre 18 grade.

Și mediile nocturne vor coborî până în 4 aprilie spre 4 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative până în 9 aprilie.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile ale intervalului de prognoză și din 31 martie până în 4 aprilie, iar până la finalul celei de a doua săptămâni, precipitații slabe vor fi posibile doar izolat.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: CRIŞANA

Săptămâna va debuta cu o răcire semnificativă a vremii. Mediile maximelor vor coborî de la 11 grade spre 6 grade la mijlocul săptămânii, iar mediile minimelor, de la 5 grade spre -4 grade.

Va urma o încălzire treptată până în data de 1 aprilie. Maximele vor ajunge la medii de 16 grade și minimele spre 7 grade. Până în data de 3 aprilie, mediile diurne vor coborî la valori de 12 grade, iar spre finalul intervalului acestea vor crește spre 16 grade.

Și mediile nocturne vor scădea spre 3 grade în 4 și 5 aprilie; apoi nu vor mai varia semnificativ până în 9 aprilie.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile de prognoză și din nou în perioada 31 martie – 4 aprilie. Până la finalul celei de a doua săptămâni, precipitațiile vor fi posibile doar izolat.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: MARAMUREŞ

Săptămâna va debuta cu o răcire semnificativă a vremii. Mediile maximelor vor coborî de la 11 grade spre 4 grade la mijlocul acesteia. Mediile minimelor vor scădea de la 3 grade spre -4 grade.

Va urma o încălzire treptată până în data de 1 aprilie. Maximele vor ajunge spre medii de 14 grade și minimele în jur de 5 grade.

Până în ziua de 3 aprilie, mediile diurne vor coborî spre 12 grade, iar până la finalul intervalului acestea vor crește treptat spre 16 grade.

Și mediile nocturne vor coborî spre 2 grade în 5-6 aprilie, apoi vor crește ușor spre valori mediate în jurul a 4 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile de prognoză și din 31 martie până în 4 aprilie. Până la finalul celei de a doua săptămâni, vor fi posibile precipitații slabe și pe arii restrânse.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: MOLDOVA

Vremea va continua să se răcească în primele zile de prognoză. Media maximelor va fi de 6-8 grade, iar minimele vor deveni negative, mediate la -4…-2 grade.

Apoi se va încălzi treptat, astfel încât, până pe 1 aprilie se va ajunge la medii ale valorilor maxime de 16 grade și minime de 6 grade.

A doua săptămână din interval va avea și ea ușoare variații termice, cu valori diurne mediate regional între 6 și 12 grade și nocturne între 4 și 6 grade.

Precipitațiile iși vor face apariția destul de des, dar cu probabilitate de extindere spațială mai mare în 27 martie, precum și între 1 și 4 aprilie.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: DOBROGEA

Vremea va fi caldă în prima zi, dar pentru un interval scurt se va răci semnificativ și apoi va intra din nou într-un proces de încălzire.

Mediile maximelor vor debuta cu 16 grade, vor coborî la 8 grade în 29 martie și vor ajunge la 14 grade în 2 aprilie.

A doua săptămână va avea doar variații ușoare, între 14 și 16 grade.

Minimele vor avea un parcurs asemănător; vor deveni treptat negative până la mijlocul primei săptămâni, de la 8 spre -1 grad mediat regional, iar după 1 aprilie vor varia între 4 și 8 grade.

Se vor semnala precipitații mai frecvent și pe arii mai extinse în 27 martie și din nou între 1 și 6 aprilie.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: MUNTENIA

Vremea va avea variații semnificative sub aspect termic în prima săptămână de prognoză. Astfel, temperaturile, mediate regional, vor debuta cu maxime de 18 grade, vor coborî spre 8-10 grade în 28 și 29 martie și vor atinge din nou 18 grade în 1, 2 aprilie.

Minimele, pe aceleași intervale de timp, vor varia de la 5 la -2 grade.

Și în a doua săptămână vor fi oscilații în câmpul termic, dar mai ușoare, cu medii ale valorilor maxime între 14 și 18 grade și ale minimelor între 4 și 6 grade.

Probabilitatea de precipitații va fi mai mare în 27 martie și în perioada 3-7 aprilie. În restul timpului acestea vor fi posibile trecător și pe areale mici.

Vremea/prognoza meteo 27 martie – 9 aprilie: OLTENIA

În intervalul 27-31 martie vremea va avea variații termice de la o zi la cealaltă. Pe ansamblu, va fi mai rece decât în mod specific regiunii, cu medii ale maximelor între 8 și 12 grade și ale minimelor între -2 și 2 grade.

Până în 1 aprilie se va încălzi treptat. Valorile diurne, mediate regional vor ajunge la 18 grade, iar în a doua săptămână de prognoză vor oscila de la 13 la 17 grade și cele nocturne între 4 și 6 grade.

Precipitațiile se vor semnala mai frecvent și pe arii mai extinse la începutul perioadei, precum și după data de 1 aprilie.

sursă: meteoromania.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.