Dental Alliance

February 4, 2026

PSD susține adoptarea urgentă a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate

0

Luxury by Aqua Dent

Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea în regim de urgență a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate – două seturi de măsuri esențiale pentru protejarea pensionarilor și a categoriilor vulnerabile, puternic afectate de creșterea accelerată a costului vieții.

PSD consideră că adoptarea imediată a acestor măsuri este absolut obligatorie și nu poate fi negociată, în contextul presiunilor tot mai mari asupra nivelului de trai al românilor.

„Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite tot felul de experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Sprijin direct pentru peste 5 milioane de români

Cele două pachete de măsuri au un impact bugetar total de 3,39 miliarde de lei și vizează sprijinirea a peste 5 milioane de beneficiari.

Pachetul de relansare economică este vital pentru menținerea locurilor de muncă și susținerea firmelor românești, în timp ce pachetul de solidaritate oferă protecție minimă celor mai afectați de măsurile de austeritate: pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame cu copii, veterani și persoane cu handicap.

Sprijin financiar pentru pensionari

PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale (aprilie și decembrie) pentru 2,8 milioane de pensionari, astfel:

  • 1.000 lei pentru 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 lei
  • 800 lei pentru 497.000 de pensionari cu venituri între 1.501–2.000 lei
  • 600 lei pentru 612.000 de pensionari cu venituri între 2.001–3.000 lei

Totodată, PSD solicită introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei aplicate în domeniul energiei electrice.

Educația și investițiile – linii roșii pentru PSD

PSD susține ferm că nu va accepta tăieri din bugetul Educației, subliniind că reducerile de costuri operate în 2025 au generat deja probleme majore în sistemul de învățământ.

În același timp, social-democrații vor insista pentru:

  • continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport și sănătate
  • susținerea programelor din agricultură
  • menținerea investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025

Pentru susținerea acestor investiții, PSD consideră esențial ca autoritățile locale să păstreze, în cotele existente, sumele provenite din impozitele și taxele locale colectate de la contribuabili.

PSD va susține doar soluții care reduc presiunea asupra populației și a economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Aprobarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate trebuie realizată cu celeritate, înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026.

Leave a Reply