Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

REPARȚII ”ÎN STIL DOREL” LA O CONDUCTĂ DE GAZ METAN

0

O avarie la conducta de transport a gazului metan de pe strada Oituz, apărută la sfârșitul săptămînii trecute, a fost rezolvată de lucrătorii companiei de distribuție a gazului metan în cel mai pur stil românesc, adică prin cârpeală, lucru care se poate vedea și cu ochiul liber fără să fii mare specialist.

Cei care locuiesc la blocurile din zonă s-au arătat de-a dreptul revoltați de modul de intervenție la o astfel de avarie.

Se poate vedea și cu ochiul liber cam cum au rezolvat defecțiunea. Avaria a apărut la sfârșitul săptămînii trecute, vineri. Au fost anunțați cei de la E-ON, au trimis niște muncitori care au săpat groapa pe care o vedeți, au cârpit cu izolirband de cea mai proastă calitate, după care au înfășurat apoi totul cu sârmă. Eu cred că este pur și simplu vorba de inconștiență totală să faci așa ceva. Am vrut să sunăm și să reclamăm că miroase îngrozitor, dar efectiv nu se știm  unde se mai poate suna la ora asta (sîmbătă n.r) ca să și răspundă cineva.

După părerea mea este vorba de o inconștiență totală. E suficient să treacă un iresponsabil care să arunce un muc de țigară aprins ca să arunce totul în aer. După cârpeala pe care o vedeți se simte mirosul puternic de gaz. Bine că știu să ne jupoaie la facturi dar atunci când e vorba să facă o reparație o bolmojesc. Mi se pare o bătaie de joc totală. Dar nu ai cui să te plângi. Am încercat să telefonez la E-ON dar n-am avut cu cine discuta. Dispeceratul este tocmai la Târgu Mureș și nu răspunde nimeni la sfârșit de săptămână. De-ar da Dumnezeu să nu se întîmple o nenorocire până se gândesc să repare avaria așa cum trebuie”, a declarat unul din locatarii blocului în dreptul căruia a apărut avaria. (Flora ORDEAN)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.