Rezumatul conferinței de presă on-line, susținută de procurorul șef al DNA, la finalul stării de urgență
În contextul organizării la sediul Direcției Naționale Anticorupție a unei conferințe de presă online, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a făcut următoarele declarații:
„În perioada celor două luni ale stării de urgență, am fost obligați să ne reducem activitatea, să limităm numărul de cauze în care desfășurăm anchete, pentru a respecta dispozițiile celor două decrete de instituire a stării de urgență pe teritoriul României și pentru a proteja sănătatea angajaților și a persoanelor cu care interacționăm.
Corupția și frauda în achizițiile publice efectuate în condiții de pandemie nu sunt o preocupare doar în România, ci se află în toată lumea ”sub reflector”, pentru că s-a constatat că există oameni și companii care au înțeles să profite în mod nelegal de pe urma acestei tragedii, iar riscul corupției poate reprezenta o piedică majoră în fața eforturilor de rezolvare a acestei crize sanitare globale.
Cu toate aceste limitări procurorii au fost în permanență prompți în a deschide și desfășura anchete în cauzele urgente și în cele prevăzute de decretele privind instituirea stării de urgență:
a. cauzele urgente (în care au fost dispuse măsuri preventive; în care au fost organizate acțiuni de flagrant; în care există pericolul dispariției probelor) și
b. cauzele penale de corupție legate de pandemia generată de coronavirus.”
Din prima categorie fac parte infracțiunile surprinse în flagrant din perioada stării de urgență unde inculpații au săvârșit faptele solicitând sume de bani cuprinse între câteva zeci de mii de euro și peste 1 milion de euro.
Din a doua categorie de dosare, în legătură cu pandemia provocată de coronavirus, la Direcția Națională Anticorupție sunt înregistrate un număr de 33 de dosare penale din care, în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu. În aceste cauze se efectuează cercetări și în măsura în care activitatea de urmărire penală și reglementările privind comunicarea publică o permit o să aducem la cunoștința publicului rezultatele.
Ca tipologii de anchete privind pandemia au reieșit:
a. încălcarea prevederilor legale pentru organizarea, atribuirea, derularea unor contracte de achiziții publice directe a unor echipamente de protecție (măști, viziere, combinezoane, izolete),
b. achiziționarea de măști medicinale, neconforme, considerate periculoase și interzise în UE și
c. stabilirea centrelor de carantină și repartizarea persoanelor în centrele de carantină
În cursul anului 2020 Direcția Națională Anticorupție a înregistrat peste 1.000 de dosare penale și au fost trimise în instanță, cu toate restricțiile amintite anterior, 33 de dosare, printre inculpați aflându-se 3 deputați, un senator și un fost ministru.
De remarcat este creșterea numărului de sesizări, după ce, începând cu anul 2015, numărul acestora s-a redus. Astfel, Direcția Națională Anticorupție a înregistrat un nr de 723 de sesizări de la cetățeni și din oficiu față de 558 de sesizări în anul 2019. În anul 2020 avem un număr de 371 de sesizări din oficiu, față de 187 în anul 2019.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a atras atenția că „tratamentul penal” al fraudelor în achizițiile publice pe timpul stării de urgență are anumite limite inerente, generate de:
– derogările de la procedura achizițiilor publice stabilită de Legea nr. 98/2016 prevăzute de Decretul Președintelui nr. 195/2020, respectiv faptul că autoritățile contractante pot achiziționa direct materiale și echipamente necesare combaterii efectelor pandemiei, cu depășirea pragului stabilit de art. 7 alin. 5 din Legea 98/2016
– în măsura în care identificăm încălcări ale legislației secundare, intervine limita stabilită prin Decizia CCR 405/2016 care ne împiedică să considerăm fapta respectivă ca reprezentând abuz în serviciu.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a dat asigurări că „procurorii își fac datoria și în perioada stării de urgență și a stării de alertă, desigur cu limitările impuse de aceste situații, în vederea preîntâmpinării apariției unor cazuri de îmbolnăvire. Săvârșirea unor infracțiuni de corupție este un lucru grav, săvârșirea unei infracțiuni de corupție în timpul unei pandemii și în legătură cu limitarea efectelor acesteia este și mai grav și periculos pentru sănătatea unei societăți.”