Dental Alliance
April 20, 2024

”România Educată” cu greve în învățământ! De luni, 22 mai, grevă generală, de la ora 08.00

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Sindicaliştii din Educaţie au anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă, că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai, căci promisiunile avansate de Guvern sunt nesatisfăcătoare.

“Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o, era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide. Şi, aşa cum i-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu, apare o mare problemă, cea legată de credibilitate”,  a declarat Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Marius Nistor, citat de Ziare.com.

Sindicalistul a mai precizat că majoritatea colegilor lui vor să vadă lucruri concrete şi nu doar declaraţii, chiar dacă sunt făcute în şedinţă de Guvern sau în altă parte.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.