Dental Alliance
April 25, 2024

ROMAȘCANI LA GALA AMBASADORILOR NEMȚENI. UNDE ÎI PUTEȚI VOTA?

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Cetățenii județului Neamț trebuie să își cunoască elitele, să știe cine sunt cei care „răsar“ an de an din mijlocul lor și reușesc să facă din ținutul nostru unul despre care se aude în țară și în străinătate.

Ca o datorie față de cei care se implică, față de cei care „strălucesc“ grație muncii asidue și din dorința de a-i cunoaște, membrii Consiliului Consultativ în domeniul Tineretului au inițiat un nou proiect prin care se urmărește identificarea celor mai buni dintre nemțeni, în diverse domenii de activitate.

Ideea tinerilor se bucură și în acest an de susținerea președintelui Ionel Arsene și a Consiliului Județean, astfel că, după succesul primei ediții, organizăm din nou Gala, un eveniment dedicat nemțenilor!

Prin realizarea lui identificăm, promovăm și recunoaștem public personalitățile județene care, pe parcursul ultimului an, iunie 2017-iunie 2018, și-au dovedit excelența în domenii ce vizează viața culturală și socială, având o contribuție substanțială la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public nemțean.

Astfel, se va contura un nou grup al elitelor care au promovat valorile nemțene la nivel național și internațional.

Printre nominalizații din acest an se numără și romașcani, pe care îi puteți vota pentru titlul de Ambasador Nemțean.

CRISTINEL IONEL PRISACARU, Artă Plastică 2018

A fost elev al Liceului de Artă „Victor Brauner“ din Piatra-Neamț și absolvent al secției de Artă Murală a Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității de Artă „George Enescu“ Iași. Prisacaru este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Neamț, din anul 2010. De asemenea, este profesor la Clubul Copiilor Roman.

SIMONA MONAC, Asistență Socială 2018

A absolvit Facultatea de filosofie, în anul 1997 şi lucrează în domeniul asistenţei comunitare de la absolvire, ocupând diverse funcţii în cadrul Primăriei municipiului Roman. Din 2006 este director executiv la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Roman. Desfăşoară activităţi de asistenţă socială cu rezultate recunoscute la nivelul comunităţii în mai multe domenii: protecţia drepturilor copilului, acordarea de prestaţii şi servicii sociale, asistenţă socială a persoanelor cu dizabilităţi, a persoanelor fără adăpost, a persoanelor vârstnice, incluziunii sociale, etc.

Coordonează activitatea Consiliului Comunitar Consultativ implicând membrii reprezentativi ai comunităţii în rezolvarea problemelor de asistenţă socială.

Apreciază munca şi eforturile asistenţilor sociali şi promovează profesia de asistent social ori de câte ori i se oferă prilejul, în cadrul diverselor întâlniri de lucru interinstituţionale, fiind o persoană resursă la nivel comunitar.

CORNEL PAIU, Literatură 2018

Absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman, în 1995, apoi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, în 1999, preotul Cornel Paiu şi-a continuat pregătirea absolvind în anul 2004 Academia de Arte „Luceafărul“ din Bucureşti, Facultatea de Pictură.

Din 2006 s-a stabilit la Roman, unde lucrează ca preot în satul Băluşeşti, comuna Icuşeşti, de lângă cetatea muşatină.
În decursul anilor, a publicat articole, poezii, studii în reviste literare de specialitate, precum „Scrisul Românesc“, „Viitorul la pătrat“, „Cronica Fundaţiilor“, „Euxin“, „Ortodoxia“,„Theologos“, „Vestitorul“, „Cronica Romanului“, „Melidonium“, „Clepsydra“ şi a expus lucrări de pictură în mai multe expoziţii colective.

Pentru activitatea sa literară a primit premii şi menţiuni, printre ele aflându-se şi Premiul I pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Bacău şi Premiul Revistei „Poesis“ la Festivalul-concurs Internaţional de Poezie „Avangarda XXII“, ediţia a IX-a, desfăşurat în 2009 la Bacău.

VICTOR FIRĂSTRĂU, Sănătate 2018

Este medic primar cardiolog la Spitalul Municipal Roman. Își desfășoară activitatea în această unitate spitalicească din anul 1983. Este coautor al primului registru român pentru infarctul miocardic acut cu supradenivelare de segment ST-RO STEMI. Din 2004 participă la toate congresele societății de Cardiologie, la Berlin, Barcelona, Stockolm, Munchen, Viena, Paris, Helsinki.

În perioada 2016-2017 a fost membru în conducerea Societății Române de Cardiologie, membru în Societatea Română de Cardiologie – grupul de lucru de hipertensiunea arterială.

MIHAI CRISTEA, Sport 2018

Antrenor CS Bao Roman club de Qwan Ki Do. Este antrenor emerit din anul 2012 şi a primit „Meritul Sportiv clasa a III-a“ din anul 2012, acordat de președintele României. Este membru în comisiile naționale de arbitraj, atât pentru probele de luptă cât și pentru probele tehnice, şi arbitru internațional pentru probele de luptă și pentru probele tehnice.

Clubul Sportiv Bao Roman este clubul cu cel mai mare număr de sportivilegitimați la Federația Română de Qwan Ki Do (aproximativ 200 în fiecare an). Este antrenor de 22 de ani. În perioada de referință, sportivii pregătiţi de el au reuşit să cucerească titlul european la seniori, dar şi medalii de argint şi de bronz.

LUCIA MATASĂ, Antreprenoriat 2018

Este administratorul firmei Augsburg. Este o nemțeancă puternică, recunoscută pentru că a făcut performanță pe oriunde a fost. Absolventă de Roman-Vodă, Lucia Matasă a terminat Facultatea de Textile în 1976. Primul loc de muncă a fost la Fabrica de Stofe Brașov, după care a venit la RIFIL, în 1978, ca inginer textilist.

A cochetat și cu învățământul, pentru puțin timp.

Când nu este la propria afacere – de obicei e nelipsită din societate – preferă să călătorească. Susține că locul preferat este Machu Pichu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.