Dental Alliance
March 29, 2024

ȘARPANTELE, ÎNTRE LEGAL ȘI ILEGAL!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

După tragedia de la Timișoara, în care un acoperiș improvizat, construit pe unul din blocuri, a dus la moartea unor trecători și la importante pagube materiale, Guvernul a cerut prefecturilor să dispună  inventarierea  acestora și, pe cale de consecință, intrarea în legalitate în ceea ce privește autorizarea acestora, în condițiile legii. La Roman asociațiile de proprietari nu au reușit să comunice Primăriei, până la această dată, care este situația acestora și mai ales nu știu cum pot obliga proprietarii de la etajul IV să intre în legalitate. Problema a fost scăpată din mână în 2004, în timpul mandatului ex-primarului Dan Ioan Cărpușor, care din interese electorale a permis tuturor celor care locuiesc la ultimul etaj să-și construiască șarpante, fără autorizații și realizate în regie proprie, fără aprobare de la Biroul de Urbanism al Primăriei și fără proiect. Arhitecta șefă a municipiului, Ana Maria Alexe, recunoaște că este o problemă pe care nici un primar nu va reuși s-o rezolve, ținând cont de faptul că nu va putea dispune demolarea acestor acoperișuri.

La o estimare a unor proiectanți,  90% din șarpantele din Roman nu respectă regulile de siguranță și ar trebui demolate. Dar cea mai mare problemă este cea legată de faptul că majoritatea acestor șarpante sunt acoperite cu plăci de azbociment, material de construcție interzis prin directivă a Uniunii Europene, din cauza faptului că acesta este responsabil de îmbolnăvirea de cancer pulmonar. Primarul municipiului Roman, Lucian Micu, a declarat la conferința săptămânală de presă că la nivelul municipiului Roman nu s-a finalizat procedura de inventariere care trebuia realizată de către conducerile asociațiilor de proprietari sau locatari.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/92KCsluixaI" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Ediul șef al municipiului spune că acest gen de probleme nu pot fi rezolvate decât atunci când există consens între proprietari sau locatari și înțelegerea că atât acoperișurile blocurilor, cât și subsolul sunt spații ce fac parte din condomeniu și trebuie îngrijite de către toți cei care locuiesc într-un astfel de imobil.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/pLu5kaGaGL0" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Măsurile de acordare a autorizațiilor sau de demolare nu vor putea fi luate decât după ce se va finaliza inventarierea acestora la nivelul întregului municipiu.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/_tC4QXQ9gbQ" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

După finalizarea procesului de inventariere a șarpantelor se va trece la etapa de alegere a unor experți  tehnici, angajați de asociațiile de proprietari, în vederea stabilirii siguranței acestora în exploatare. Primarul Lucian Micu susține că asociațiile de proprietari  sunt responsabile de administrarea tuturor imobilelor și a dat ca exemplu situația în care o asociație de proprietari a răspuns material în urma distrugerii unui autoturism, într-o parcare de lângă bloc, în situația în care proprietarul autoturismului avea asigurare CASCO.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/pPZe_UoS0iI" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

După ce Primăria va primi inventarul tuturor șarpantelor de pe raza municipiului se va trece la verificarea existenței certificatelor de urbanism și se va apela la instituțiile abilitate, în speță la Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru intrarea în legalitate, acolo unde este cazul. Primarul a spus că nimeni nu are voie să se joace cu viața oamenilor.

Arhitecta șefă, Ana Maria Alexe, a mai spus că societatea ”Edil Proiect” Piatra Neamț este dispusă să realizeze proiecte cu 8.000 lei, pe fiecare scară, situație în care într-un bloc cu 16 apartamente pe o scară, fiecare apartament va trebui  să contribuie cu câte 500 lei numai pentru proiect. La Asociația 44 din cartierul Favorit, de exemplu, din 17 blocuri doar cele 5 vile din zona Tic-Tac au acoperișuri din construcție. La ora actuală 10 blocuri au șarpante construite fără autorizație, dar conducerea asociației nu-și asumă răspunderea expertizării acestora și, cu atât mai puțin, a unei eventuale demolări.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.