ȘPAGA LA ANGAJAREA ÎN SPITAL, REALITATE SAU FOLCLOR URBAN
Apariția unor informații în mediul on-line despre faptul că angajările la Spitalul Municipal de urgență Roman s-ar face doar pe baza de cotizatie,a fost unul din subiectele ”fierbinți” ale conferinței de presă din 23 mai. Managerul Spitalului a încercat să explice realitățile legate de anularea examenului pentru ocuparea postului de farmacist, la farmacia cu circuit închis a Spitalului, legată de o serie de interpretări ale metodologiei de organizare a concursului. Mangerul Maria Andrici a ținut să reamintească că este vorba tot despre folclor, de data aceasta jurnalistic, faptul că Ministrul Florian Bodog ar fi admonestat-o pe subiectul corectitudine a examenelor și a ținut să-și spună, tranșant, punctul de vedere pe acest subiect.
Spitalul Municipal de Urgență Roman a scos la concurs un post de farmacist cu drept de liberă practică, care conform metodologiei poate fi ocupat de absolvenții facultăților de farmacie, care nu au examen de specializare, ci abia și-au încheiat studiile universitare.
Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman așteaptă clarificări de la Ministerul Sănătății, în ceea ce privește organizarea concursului de încadrare a unui farmacist și va proceda la o nouă procedură de scoatere a postului de farmacist la concurs, în funcție de îndrumările metodologice primite de la forul amintit.
Managerul Spitalului Municipal de Urgență s-a arătat extrem de iritat la întrebarea unui jurnalist dacă are cunoștință de faptul că în mediul on-line se vehiculează spăgi uriașe la angajarea în Spital, care ar fi colectate de o anumită asistentă șefă. Între jurnalist și managerul Maria Andrici a avut loc un schimb de replici extrem de dure, acesta solicitând public celor angajați în Spital să dea în scris dacă au dat sau nu șpagă la angajare și cui.
Și jurnaliștii, care sunt ecoul întrebărilor puse de romașcani, recunosc că darea și luarea de mită sunt infracțiuni greu de dovedit, în condițiile în care atât persoana care dă mită, cât și cea care primește se află în culpă penală. În aceste condiții apelul făcut de managerul unității de a demasca persoana colectoare de șpăgi la angajare, va rămâne doar unul de încercare de a repara, cât de cât, imaginea, din nou șifonată a Spitalului Roman, supus unor atacuri fără precedent, în ultima vreme, de așa natură încât lucrurile bune și asistența medicală competentă, care se acordă în Spitalul Roman trec în planul al II-lea în fața potopului de acuzații referitoare la neregulile din unitate, pe cele mai diverse subiecte.