Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Spitalul Regional Iași bate pasul pe loc

0

Promisiunea spitalelelor regionale din programul de guvernare al PSD a rămas doar o vorbă scrisă pe hârtie. În aproape 2 ani și jumătate nu s-a avansat nicio etapă în realizarea lor, deși 150 de milioane de euro sunt pe masa Comisiei și așteaptă doar să fie cheltuiți. Proiectele privind spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova nu reușesc să fie finanțate din fonduri europene pentru că Ministerul Sănătății nu-și face treaba, iar Guvernul României refuză să schimbe procedurile de accesare a banilor. În aceste condiții, liberalii de la Cluj au decis să acceseze direct finanțarea pentru construcția spitalului regional.Și europarlamentarul liberal Marian Jean Marinescu s-a adresat în scris Comisiei Europene și Ministerului Sănătății și a livrat soluțiile pentru accesarea directă a fondurilor pentru spitalul Regional Craiova.Realitatea din teren este, însă, cel mai sugestiv răspuns.

În anul 2015, Guvernul Ponta a inclus 3 dintre cele 8 spitale regionale promise în finanțarea cu fonduri europene nerambursabile, iar beneficiarul agreat de Comisia Europeană era Ministerul Sănătății din România.Au trecut patru ani de atunci, iar ministerul condus de PSD bate pasul pe loc.

Ministrul Pintea se ascunde în spatele procedurilor și ridică din umeri având grijă să dea tot timpul vina pe altcineva. Ba chiar a declarat că o amânare până în anul 2024 ar fi benefică pentru că România ar obține unele avantaje în anii următori. Însă, până când ministrul Pintea se decide, cele 150 de milioane de euro rămân la Bruxelles și politicienii liberali nu pot accepta asta. La Cluj, administrația liberală a județului a început lupta cu Guvernul de la București pentru a avea dreptul să acceseze direct banii.

Clujul este pregătit să înceapă lucrările

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, s-a adresat direct Comisiei Europene: ”Vă rugăm să agreați și propuneți modificarea Programului Operațional în sensul înlocuirii ministerului, ca aplicant eligibil, cu unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora s-a decis amplasarea spitalelor regionale. Inițiativa va permite Consiliului Județean Cluj să demareze realizarea proiectului Spitalului Regional care este prioritar pentru noi”. Cu alte cuvinte, Consiliul Județean Cluj cere Comisiei Europene să scoată Ministerul Sănătății din circuitul finanțării spitalului regional Cluj.

Răspunsul Comisiei Europene a fost simplu: ”Programul Operațional poate fi modificat la cererea autorităților naționale. Nu este de competența Comisiei să decidă asupra beneficiarilor individuali. Acest aspect intră în responsabilitatea Guvernului României”. Ca atare, guvernul trebuie să notifice Comisia Europeană că este de acord să lase regiunile să acceseze direct fondurile pentru spitalele regionale. Până acum, acordul guvernului nu a venit.

La Cluj, însă, administrația liberală nu renunță și a pregătit deja terenul pentru construcția spitalului. ”Noi nu putem să stăm cu mâinile în sân. Am gestionat până acum proiecte cu fonduri europene de 200 de milioane de euro. Avem terenul pregătit pentru spitalul regional. Am făcut deja toate demolările necesare pe terenul pe care Consiliul Județean Cluj l-a predat pentru acest proiect. Doar nu era să stăm să stăm la infinit la mâna guvernului”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Spitalul Regional Iași – victima grupărilor din PSD

La Iași, proiectul viitorului spital regional a căzut victima războiului politic dintre președintele Consiliului Județean Iași, pesedistul Maricel Popa, și primarul Mihai Chirică. Deputatul PNL de Iași, Marius Bodea spune tranșant: ”Unde există un pesedist la putere, nu există implicare în niciun proiect, în nimic. La Iași, avem 2 pesediști care fac parte din 2 grupări rivale din PSD. Se acuză permanent unul pe altul, își plătesc polițe și își urmează interese proprii. Proiectul spitalului regional a fost îngropat în acest conflict – a fost schimbat amplasamentul spitalului în funcție de interese imobiliare oculte, iar asta s-ar putea să ne coste proiectul”.

Deputatul Bodea spune că PNL a făcut în mod repetat apeluri publice ca acest proiect să se miște. ”Cei doi trebuie să lase la o parte conflictele politice și să urmărească interesele cetățenilor. Ei uită că spitalul regional Iași urmează să deservească 3,5 milioane de români. Dacă vocile de la Iași s-ar fi unit cu cele de la Cluj și Craiova, în acest moment eram mult mai avansați în acest proiect”, a adăugat deputatul Bodea.

Craiova e dusă cu vorba de ani și ani

La Craiova se vorbește de mai bine de 10 ani despre Spitalul Regional care ar urma să îi deservească pe cei 3 milioane de locuitori din sud-vestul României. Pentru autoritățile locale și județene de la PSD, spitalul regional Craiova este însă doar subiect de campanie electorală.

Candidatul PNL la alegerile europarlamentare, Marian Jean Marinescu, a făcut nenumărate demersuri la Comisia Europeană și la Ministerul Sănătății pentru a mișca proiectul spitalului Regional Craiova. “Lucrurile sunt foarte ușor de rezolvat. Dar nu există dorință la nivelul puterii PSD”, spune Marinescu.

El declară că este foarte clar pentru toată lumea că anul acest nu se va pune nicio cărămidă la baza spitalului regional din Craiova. “Mie chiar îmi pasă de spitalul ăsta și mă doare că se bate pasul pe loc. Haideți să vedem seria minciunilor aplicate în subiectul spitalului ăsta de care toată regiunea are nevoie. În decembrie, Ministerul Sănătății a mințit că studiul de fezabilitate este gata. Comisia Europeană a spus că nu. Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, ne tot spune că se face. Cum să se facă dacă în bugetul județului și al Guvernului nu sunt alocate co-finanțările naționale pentru proiectul spitalului? Este o altă minciună. PSD ne amăgește pe toți de ani și ani. De ce Doljul nu se ridică și nu își unește vocea cu Clujul să ia banii direct de la Comisia Europeană? Pentru că nu vor să ridice vocea la propriul Guvern, le e frică că rețeaua de relații se va distruge. Iar în timpul ăsta, Oltenia nu are un spital de pediatrie și are doar o sută de paturi pentru întreaga regiune la oncologie. Este crimă ce se întâmplă aici”, spune Marinescu.

Comunicat PNL Neamț

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.